Consilierii locali USL din Deta sunt furioşi pe afirmaţiile primarului Petru Roman, care a susţinut într-o scrisoare deschisă că "mass media a fost influenţată de lider politici" în acest scandal. Ei îl acuză pe Roman de calomnie şi îi cer să prezinte un raport faţă de acest eveniment.
Primarul oraşului Deta, Petru Roman, a semnat, în luna ianuarie 2010, un contract de închiriere a unei case din localitate ce aparţinea primăriei pe care o conduce, pentru care plătea o chirie modică şi care a fost ulterior retrocedat fostului proprietar.
Universitatea de Vest din Timişoara a rămas, după sesiunea de admitere din această vară, cu peste 3.000 de locuri neocupate. În vreme ce la unele facultăţi au rămas zeci de locuri libere la fără taxă, la altele concurenţii au ocupat şi locuri cu taxă. Conducerea instituţiei de învăţământ superior spune că, dacă nici în toamnă nu se vor ocupa locurile libere de la fară taxă, ele vor fi redistribuite către facultăţile unde candidaţii au fost admişi pe locurile cu taxă.
În urma unui „accident culinar” care i-a spart un dinte, tenismenul Ilie Nastase a devenit clientul şi prietenul – după cum ele însuşi se declară – unei clinici stomatologice din oraş. Art Dental Clinic a împlinit vineri un an de activitate şi a sărbătorit evenimentul alături marele tenismen.
Albinele continuă să creeze probleme în Timişoara. După ce a atacat clienţii unei terase din Piaţa Unirii, acum un alt roi de albine şi-a făcut adăpost în ghirlandele de flori de pe faţada Primăriei Timişoara.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT) prezintă bilanțul activității pentru primul semestru al anului 2026, evidențiind consolidarea rolului instituției în sprijinirea mediului de afaceri și dezvoltarea relațiilor economice naționale și internaționale.
Ştiri din Timiș
Lucrările de reabilitare și consolidare a sediului Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel” din Timișoara sunt în desfășurare, iar termenul de finalizare a fost actualizat pentru luna martie 2027, potrivit Consiliului Județean Timiș. Decalarea a fost determinată de sistarea temporară a lucrărilor în perioada rece, din cauza condițiilor tehnice.
Mapamond
Autoritățile germane au arestat un cetățean român, Nichita P., suspectat că a încercat să înființeze o organizație teroristă de extremă dreapta, cu scopul de a răsturna statul român și de a instaura un regim inspirat de nazism.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune un parteneriat cu Asociația Centrul Cultural Plai pentru reabilitarea bazei Uszoda. Organizația ar urma să investească aproape 300.000 de euro, în următorii cinci ani, într-un campus cultural, educațional și sportiv.
1
Cinema
Revista Variety și-a actualizat previziunile pentru premiile Oscar din 2027, iar printre numele care apar în calculele publicației se numără actorul Sebastian Stan și regizorul Cristian Mungiu, pentru filmul „Fjord”.
Sănătate
Un studiu publicat recent în revista Allergy analizează dacă răspunsul sistemului imunitar poate fi influențat înainte de apariția simptomelor alergice, la copiii care prezintă sensibilizare la acarienii din praful de casă.
Ştiri din Timiș
Din luna august testul de verificare a cunoștințelor rutiere va fi organizat separat de autoritățile din Timiș, iar detaliile privind programul și modul de desfășurare vor fi comunicate ulterior prin canalele oficiale ale SPCRPCIV Timiș.
România
România este a doua cea mai ieftină țară din Uniunea Europeană în 2025, potrivit datelor INS bazate pe Eurostat, și are cele mai mici prețuri la alimente. Totuși, românii cheltuie cea mai mare pondere din venituri pe mâncare din UE, iar economiștii avertizează că prețurile vor continua să crească, provocarea fiind ca salariile și productivitatea să țină pasul.
1