Prima condiţie ca să poţi avea acces la carte e să fi fost cândva copil, măsurabil în ani. Oricine o îndeplineşte poate să se bucure de Lumi regăsite – poveşti pentru copilul din noi, carte semnată de Călin N. Negrea şi Smaranda Marcu. Volumul a fost lansat marţi la Timişoara.
Compania Nationala de Balet din Chile, cea mai veche şi cea mai importantă companie profesionistă de dans contemporan din Chile şi celebrul coregraf Gigi Căciuleanu vor urca pe scena Teatrului Naţional din Timisoara. Ei vor sustine spectacolul Noche Bach, pe muzica lui Johann Sebastian Bach în 11 septembrie.
Timp de 2 zile, Timişoara va fi invadată de cei mai buni grafferi din ţară şi din străinătate. 60 de grafferi din România şi 10 din străinătate vor sosi la Timişoara în perioada 15-17 septembrie pentru a participa la cel mai mare Festival Internaţional de Graffiti din România.
Criza economică a afectat puternic sectorul construcţiilor în Timisoara. Avântul din anii precedenţi a dispărut, noi ansambluri rezidenţiale sau blocuri cu multe apartamente nu vor apărea prea curând. Unul dintre domeniile în creştere din acest sector este cel comercial. Deschiderea de noi magazine au loc tot mai des.
O lebădă uriaşă poate fi admirată pe holurile Colegiului Tehnic „Valeriu Branişte” din Lugoj. În luna mai, trei eleve ale au realizat-o folosind 6.500 de coli de hârtie A4. Origami-ul cu dimensiuni impresionante a fost analizat de reprezentanţii Guiness Book of Records, fiind cea mai mare creație de acest gen din România.
Utile
Miercuri, 14 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Cuvioasa Paraschiva este prăznuită în 14 octombrie ca una dintre marile modele de credință, smerenie și lepădare de cele lumești. Născută în urmă cu aproximativ 11 veacuri, în satul Epivate din Tracia, sfânta și-a dedicat întreaga viață rugăciunii și urmării lui Hristos. Părintele iconom-stavrofor Horia Țâru vorbește despre viața Cuvioasei și despre mesajul pe care aceasta îl transmite credincioșilor de astăzi.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la activități literare și la spectacole.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, o formă de cancer al plămânului, după o intervenție chirurgicală la Spitalul Gemelli din Roma, a anunțat marți seara, Vaticanul, potrivit CBS News și Associated Press. În timpul operației, medicii i-au îndepărtat lobul inferior al plămânului drept.
Cinema
Cinema Timiș marchează trei ani de la redeschidere printr-un program special, organizat în perioada 16–18 octombrie. Spectatorii vor putea participa la un concert tribut ABBA, vor putea vedea filmul „Mamma Mia!”, documentarul „Delta Sălbatică”, în avanpremieră, și primul sezon al serialului „True Detective”, proiectat integral pe marele ecran.
România
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunțat că joi va depune la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor, după două zile de consultări cu partidele și grupurile parlamentare. Într-o postare publicată marți seara pe Facebook, acesta a transmis că discuțiile continuă, iar formula viitorului Executiv nu a fost încă stabilită.
2
România
Premierul Ilie Bolojan a discutat marți, 13 octombrie, cu omologul său bulgar, Rumen Radev, despre deteriorarea situației de securitate din Marea Neagră, după ce două nave comerciale au fost lovite de drone în apropierea coastelor Bulgariei. Șeful Guvernului de la București a condamnat atacurile și a subliniat că acestea încalcă dreptul maritim și dreptul internațional.
Mapamond
Casa Albă i-a cerut demisia ambasadoarei Statelor Unite în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în urma unor acuzații privind folosirea influenței americane în interes personal și posibile presiuni asupra autorităților elene, relatează Agerpres, care citează Reuters. Anunțul a fost făcut marți, 13 octombrie, după ce președintele Donald Trump afirmase cu o zi înainte că ia în calcul îndepărtarea acesteia din funcție.