Cavalerii Bizantini ai Sfântului Mormânt au donat Federaţiei Caritas a Diecezei Timişoara produse medicale în valoare de 40.000 de euro. Este vorba despre pungi speciale necesare pacienţilor cărora, în urma unor afecţiuni oncologice sau de alt tip, li se extirpă anusul.
La 55 de ani, Warren Jeffs are 78 de neveste. 24 le-a luat pe cand acestea inca nu implinisera 17 ani, iar pe doua dintre ele le-a violat. Este vorba despre seful bisericii mormone din SUA, care risca inchisoarea pe viata.
Vizat de o serie de dosare penale si implicat in mai multe scandaluri, Andrzej Lepper, in varsta de 57 de ani, s-a sinucis. Politicianul populist polonez, fost vicepremier, s-a spanzurat in sediul partidului sau.
Unele zone arata bine, in altele suntem ca in epoca de piatra, s-a enervat premierul Emil Boc la vizita efectuata la santierul autostrazii Bucuresti - Ploiesti, amenintand constructorii ca le taie capul daca nu respecta termenul.
Justitia ucraineana a ordonat, vineri, arestarea preventiva a fostului premier Iulia Timosenko. Acuzata de abuz de putere, fosta sefa a Executivului de la Kiev risca pana la 10 ani de inchisoare.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la activități literare și la spectacole.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, o formă de cancer al plămânului, după o intervenție chirurgicală la Spitalul Gemelli din Roma, a anunțat marți seara, Vaticanul, potrivit CBS News și Associated Press. În timpul operației, medicii i-au îndepărtat lobul inferior al plămânului drept.
Cinema
Cinema Timiș marchează trei ani de la redeschidere printr-un program special, organizat în perioada 16–18 octombrie. Spectatorii vor putea participa la un concert tribut ABBA, vor putea vedea filmul „Mamma Mia!”, documentarul „Delta Sălbatică”, în avanpremieră, și primul sezon al serialului „True Detective”, proiectat integral pe marele ecran.
România
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunțat că joi va depune la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor, după două zile de consultări cu partidele și grupurile parlamentare. Într-o postare publicată marți seara pe Facebook, acesta a transmis că discuțiile continuă, iar formula viitorului Executiv nu a fost încă stabilită.
România
Premierul Ilie Bolojan a discutat marți, 13 octombrie, cu omologul său bulgar, Rumen Radev, despre deteriorarea situației de securitate din Marea Neagră, după ce două nave comerciale au fost lovite de drone în apropierea coastelor Bulgariei. Șeful Guvernului de la București a condamnat atacurile și a subliniat că acestea încalcă dreptul maritim și dreptul internațional.
Mapamond
Casa Albă i-a cerut demisia ambasadoarei Statelor Unite în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în urma unor acuzații privind folosirea influenței americane în interes personal și posibile presiuni asupra autorităților elene, relatează Agerpres, care citează Reuters. Anunțul a fost făcut marți, 13 octombrie, după ce președintele Donald Trump afirmase cu o zi înainte că ia în calcul îndepărtarea acesteia din funcție.
Ştiri din Timiș
Ciacova găzduiește sâmbătă, 17 octombrie, cea de-a cincea ediție a Festivalului Păturatei pe Crumpi, alături de Ujina Bănățeană și prima ediție a Gomboțiadei. Între orele 10 și 18, în Piața Cetății, vizitatorii vor putea degusta preparate tradiționale, urmări demonstrații culinare, participa la activități pentru copii și descoperi patrimoniul orașului prin tururi ghidate. Intrarea este liberă.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) propune publicului, în luna noiembrie 2026, un program care reunește musicalul, teatrul pentru copii și adolescenți, adaptările după opere literare consacrate și dramaturgia contemporană.