Surse din mediul politic timişorean dau ca sigură plecarea deputatului Marius Cristinel Dugulescu din PDL. Parlamentarul ar urma să se îndrepte spre PNL, după ce a avut zilele trecute o întrevedere cu liderul acestui partid, Crin Antonescu. Şi preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, a aflat, din discuţiile cu Dugulescu, că acesta ar dori să treacă la PNL.
BC Timişoara este condusă cu 2-1 de CSM Bucureşti în turul întâi al play-off-ului şi este foarte aproape de a rata calificarea în semifinale. Baschetbaliştii bănăţeni au cedat miercuri după-amiază meciul trei, la Bucureşti, cu 92-80, şi vor juca cu sabia deasupra capului partida de joi.
Vineri de la ora 20, pe „Dan Păltinişanu” este programată o nouă ediţie a uneia dintre cele mai pătimaşe derbiuri din fotbalul românesc. Este vorba de cel dintre Politehnica Timişoara şi UTA, cel mai important meci al vestului! Suporterii polişti sunt şi de această dată alături de echipă. Iar dacă la nivel oficial războiul galeriilor a fost amânat, pe Facebook fanii se războiesc. Din fericire, cazurile de atacuri la echipa adversă devin tot mai rare.
„Locul anvelopelor uzate nu e la tine acasă. Trimite-le la plimbare!”. Sub această deviză, Eco Club Timişoara organizează la sfârşitul acestei săptămâni o nouă campanie de colectare a cauciucurilor uzate din oraşul de pe Bega în parcarea Iulius Mall.
Antrenorul celor de la FC Politehnica Timişoara are de rezolvat o mare dilemă înaintea meciului cu rivalii de la UTA Arad: cu cine va juca în teren! Cum suporterii s-au cam resemnat în ceea ce priveşte obţinerea unei eventuale promovări, lor le mai rămâne cel puţin visul unei victorii cu rivalii alb-roşii din Arad.
Azi în Timișoara
Duminică, 14 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgurilor de Crăciun din centru și de la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți merge la film, teatru sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Eveniment
Un incident grav și greu de privit a avut loc vineri, pe strada Gării din Giarmata, unde un șofer a călcat un câine intenționat cu mașina. Fapta a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă, iar dosarul a fost predat Poliției Animalelor din cadrul IPJ Timiș.
30
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.