Aquatim anunţă un început de săptămână fără apă rece, pentru locuitorii de pe mai multe străzi din Timişoara. Întreruperile vor fi cauzate de lucrările de modernizare care se vor executa la conducte, respectiv de instalarea unui nou sistem de monitorizare a reţelelor.
Atmosferă de sărbătoare, duminică, la Muzeul Satului Bănăţean de la Pădurea Verde. Timişorenii care au trecut pe la muzeu au putut admira câteva dintre cele mai inedite rase de capre şi oi, expuse în cadrul Festivalului oierilor, au putut gusta şi cumpăra brânză de la ciobani şi au avut parte de muzică populară. 
De la prichindei de câţiva anişori care de-abia au învăţat să pedaleze, însoţiţi de părinţi, la copii de 13-14 ani, care parcurg trasee cu obstacole, cu toţii au participat, duminică, la „ROcicleta – 1 iunie biciclist”. Cu acestă ocazie au fost alese cele mai cochete, arătoase şi impresionante biciclete. 
Atmosferă de sărbătoare la Recaş. Parcare plină de maşini la arenă, mulţi spectatori, ambiţii mari în teren, dar şi spectacol fotbalistic. Toate acestea la derbiul pentru locul I, între AC Recaş şi FC Chişoda. Oaspeţii, orchestraţi ca de obicei de Romică Buia au venit după cele 3 puncte puse în joc, deoarece aveau două lungimi de undă mai puţin decât amfitrionii.
Chiar dacă nu este o competiţie de prima mână, Cupa Europei Centrale la rugby a strâns şase echipe din Austria, cehia, Ungaria şi România. Competiţia s-a jucat după sistemul fiecare cu fiecare, câştigătoare fiind declarată echipa care a obţinut cele mai multe puncte.
Eveniment
Un cetățean din comuna Ohaba Lungă a fost scos din biroul primarului PSD Gigi Murărescu, iar ulterior a fost bătut de un acolit de-al edilului, chiar pe holul instituției, după ce acesta a încercat să reclame mai multe probleme din localitate. Reprezentanții IPJ Timiș transmit că, în urma altercației, un bărbat a ajuns în arest.
Ştiri din Timiș
Noul Cod Urbanistic schimbă regulile pentru proprietarii din Timișoara: anumite lucrări vor putea fi făcute printr-o procedură simplificată, în timp ce construcțiile ilegale sunt sancționate mai dur. Primăria anunță și o perioadă de un an pentru regularizarea unor construcții fără acte.
Ştiri din Timiș
Centura Timișoara Vest a ajuns la aproape 20% după patru luni de lucrări, turcii de la Nurol lucrând simultan pe mai multe fronturi. Segmentul de 14 kilometri al centurii, teoretic, trebuie finalizat în primăvara lui 2028, deci șantierul ar fi în fața graficului.
Lugoj
Lucrările de modernizare a parcurilor din Lugoj stârnesc nemulțumiri în rândul unor locuitori. În Parcul Copiilor, lugojenii reclamă faptul că unele dale nu ar fi montate corespunzător și semnalează denivelări în anumite zone. Primarul Călin Dobra spune însă că proiectul este încă în faza de execuție, iar eventualele probleme apărute pe parcurs trebuie remediate înainte de recepția lucrărilor.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova (USM), lansează programul „iCARE”, prin care adulții cu simptome moderate de anxietate și/sau depresie pot beneficia gratuit de psihoterapie individuală online. Înscrierile sunt deschise.
1
Ştiri din Timiș
În Parlament există un proiect de lege care ar putea face uniforma școlară obligatorie pentru toți elevii, inclusiv cei de gimnaziu și liceu. În acest context Tion vă solicită opinia în cadrul unui sondaj.
5
Mapamond
Lansatorul european Ariane 6 ar putea fi adaptată pentru a transporta astronauți în spațiu, a declarat directorul general al ArianeGroup, Christophe Bruneau, relatează AFP, citată de Agerpres. Subiectul a devenit tot mai important pentru Europa în contextul reducerii implicării Statelor Unite în unele proiecte spațiale comune.
Mapamond
Mongolia se confruntă cu o gravă penurie de combustibil, cauzată în principal de perturbarea importurilor din Rusia, de care depinde pentru peste 95% din necesarul de benzină. Criza a dus la cozi de ore întregi, la creșterea prețurilor și la probleme pentru transporturi, turism și comunitățile rurale. Autoritățile încearcă să limiteze consumul și să diversifice importurile, însă dependența de furnizorii străini rămâne o vulnerabilitate majoră.
1