În timp ce Poliţia Comunitară Timişoara anunţă că a început să facă ordine în zona Spitalului Judeţean, unde unii taximetrişti blochează accesul ambulanţelor, consilierul local Ciprian Bogdan susţine că în acelaşi loc a asistat la o scenă în care agenţii au întins-o din loc, speriaţi de un şofer de taxi agresiv verbal.
Mai mulţi fani ai lui Michael Jackson s-au sinucis în urma morţii megastarului, a declarat Garry Taylor, preşedintele şi proprietarul MJJcommunity.com.
Gimnastica este specialitatea casei pentru tot mai mulţi dintre copiii din Carani şi Sânandrei. Ioan Boici, antrenorul timişorean care a fost convins de primarul Dorel Demea să înfiinţeze mai multe grupe de gimnastică în comuna timişeană, este încântat de calităţile copiilor care merg la antrenamentele de gimnastică.
Ştrandul Heaven este pregătit de petrecere! Din 4 iulie, în fiecare sâmbătă, echipa Timiş Expres, www.tion.ro şi www.timisoreni.ro vă aşteaptă cu tot soiul de jocuri şi concursuri, menite să vă facă sâmbăta mai plăcută şi mai distractivă.
Deşi până la decernarea titlului de Maşina Anului 2010, eveniment programat pentru finele lui noiembrie, mai sunt câteva luni bune, iată că organizatorii celebrului concurs au stabilit deja cele 30 de modele care vor candida la mult râvnitul trofeu, anul acesta. Video
You Tube
You Tube
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la mai multe expoziții.
Eveniment
Pompierii militari intervin duminică în localitatea Giroc, pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe malul râului Timiș.
Eveniment
Un motociclist este în stare de inconștiență după ce a fost implicat, duminică, într-un accident produs în localitatea Coșevița. Pentru preluarea victimei a fost alertat și elicopterul SMURD Caransebeș. UPDATE 2. Motociclistul a murit
Cinema
Cinema Victoria din Timișoara marchează patru ani de la redeschidere printr-un program special pregătit pentru weekendul 11-13 septembrie. Pe parcursul celor trei zile sunt programate filme pentru copii și familii, avanpremiere, proiecții din seriile recurente ale cinematografului și o întâlnire cu publicul.
Sănătate
Revenirea la serviciu după concediu poate fi dificilă pentru unele persoane, mai ales după o perioadă în care programul zilnic s-a schimbat, iar responsabilitățile profesionale au fost lăsate deoparte. Primele zile pot veni cu oboseală, lipsă de energie, iritabilitate, dificultăți de concentrare sau chiar cu dorința de a amâna întoarcerea la muncă, explică specialiștii Spitalului CFR Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș și din întreaga țară se întorc mâine, 7 septembrie, în bănci, pentru începutul anului școlar 2026-2027. Noul an vine cu schimbări importante, în special pentru elevii care intră în clasa a IX-a, care vor învăța după noile planuri-cadru și programe școlare. În același timp, pentru clasele 0-VIII intră în vigoare noile standarde naționale de evaluare, iar examenele din 2027 sunt programate mai devreme decât în anii anteriori.
România
Președintele Nicușor Dan a convocat luni, 7 septembrie, Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Ședința va avea loc de la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, conform Administrației Prezidențiale.
Mapamond
Un pasager al unui zbor American Airlines care circula de la Dallas la Newark a fost arestat după ce ar fi devenit agresiv la bord. Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, a fost imobilizat de alți pasageri cu bandă adezivă și coliere de plastic, iar avionul și-a deviat cursul și a aterizat pe aeroportul Baltimore-Washington, relatează CBS News.