Reprezentanţii Primăriei Timişoara nu sunt convinşi că Ministerul Transporturilor a renunţat la fuziunea aeroporturilor Timişoara şi Arad, în ciuda declaraţiilor preşedintelui CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc. Asta, pentru că ministerul a anunţat că va analiza în continuare situaţia şi că va purta un dialog cu... „acele autorităţi locale care doresc şi ele acelaşi lucru”.
Vrea pace cu primarul Gheorghe Ciuhandu. Prefectul Mircea Băcală asigură opinia publică de faptul că nu are nici un „scandal” cu Primăria Timişoara.
Timişorenii care locuiesc în zona Stadionului
,,Dan Păltinişanu” se plâng, din ce
în ce mai des, că nu se mai pot odihni noaptea
din cauza zgomotului făcut de motoarele turate la
maxim. Video

Şoferii de taxi care au fost prinşi fără autorizaţie şi amendaţi, anul trecut, sunt nevoiţi acum să-şi plătească amenzile.
Madonna, cunoscută pentru regimul strict de fitness pe care îl respectă, a leşinat de două ori pe scenă în timpul concertului pe care l-a susţinut pe 29 august în Bulgaria, potrivit unor imagini publicate pe site-ul cotidianului britanic The Sun. Video You Tube: Madonna live in Sofia
Turism
Timișoara își schimbă modul în care face turism. Orașul are, pentru prima dată, o strategie construită special pentru nevoile sale, după ce sute de timișoreni au fost consultați, iar o agenție specializată din Irlanda a analizat punctele forte și vulnerabilitățile destinației. Râul Bega, arhitectura, istoria multiculturală, gastronomia, cultura cafelei și viața de noapte sunt printre marile atuuri ale orașului. În schimb, semnalistica, informațiile în mai multe limbi și calitatea serviciilor sunt capitole la care Timișoara mai are de lucrat.
Mapamond
El Niño se intensifică rapid și Organizația Meteorologică Mondială (OMM) estimează cu o probabilitate de aproape 100% că va continua până în februarie 2027.
Utile
Vineri, 4 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe proiecții și spectacole în Timișoara.
1
Eveniment
O lebădă rămasă prinsă într-un fir de pescuit, pe un lac din Dumbrăvița, a fost salvată de pompierii timișoreni.
2
România
Un tânăr de 26 de ani din Oradea a fost arestat pentru tentativă de omor după ce, în urma unui conflict cu o femeie care oferea servicii sexuale pe Șoseaua Borșului, ar fi urcat cu mașina pe trotuar și ar fi lovit-o. Bărbatul era băut, iar analiza probelor de sânge a indicat o alcoolemie de 2,6 la mie.