Vineri se reia campionatul Diviziei B de baschet masculin, iar pentru BC Timba Timişoara începe o nouă campanie de atacare a promovării după două tentative eşuate. Cu patru jucători noi în echipă şi un buget de 50.000 de euro, galben-negrii nu concep să rateze accederea în prima ligă.
Muzică bună şi interpreţi pe măsură. Aceasta este promisiunea concertului care va fi organizat, vineri seara, la Consiliul Judeţean Timiş.
Un eveniment de senzație, în premieră absolută pentru Timișoara, aduce în urbe cea mai faimoasă trupă de balet pe gheață din lume: Saint Petersburg State Ballet on Ice, cu spectacolul “Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski. Evenimentul va avea loc în 17 ianuarie 2012, iar scena care va găzdui decorul feeric creat din gheață este cea a Sălii Capitol.
Reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm anunţă întreruperea furnizării încălzirii şi a apei calde de consum, joi, pe mai multe străzi din Timişoara, din cauza unor lucrări efectuate de Aquatim la intersecţia străzilor Lucerna şi Stuparilor.
Locuitorii judeţului Timiş vor respira în anii viitori un aer mai curat. Aceasta dacă cei de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare vor reuşi plantarea a 58 noi hectare de pădure. Problema, spun reprezentanţii instituţiei, sunt câţiva cetăţeni din localitate care se opun plantării de puieţi. Mai mult, aceştia ar fi agresat personalul silvic.
Azi în Timișoara
Marți, 24 februarie, puteți celebra Dragobetele la teatru, la concerte, la expoziții sau să petreceți în oraș.
Capitală Culturală
După o absență de câteva luni, la Teatrul Maghiar din Timișoara se va relua îndrăgitul spectacol „Pericles”, în regia lui Philip Parr. „Pericles” este o reinterpretare contemporană a piesei lui William Shakespeare, care ne poartă într-o călătorie fascinantă prin suferințe, pierderi și miracole, o poveste despre curaj și redescoperire.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a drumului județean care leagă Timișoara de Sânandrei vor începe în perioada imediat următoare, anunță președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Proiectul vizează extinderea la patru benzi a DJ 692, pe sectorul care pornește din DN69, din zona descărcării de pe Autostrada A1 de pe Calea Aradului.
Eveniment
Trei bărbați au dat spargerea într‑un magazin din Timișoara și au fost prinși de polițiști cu bunurile furate, aproape 200 de pachete de țigarete, pachete de cafea și hrană pentru animale, după ce ar fi pătruns fără drept în unitatea comercială de pe Bulevardul 16 Decembrie 1989.
Eveniment
Un bărbat a suferit arsuri după ce un incendiu a izbucnit luni la o locuință de pe strada Vadul Crișului din Timișoara. Pompierii acționează pentru stingerea focului, în timp ce victima primește îngrijiri medicale. UPDATE. Incendiul a fost stins
Cinema
Publicul din Timișoara este invitat la o nouă serie de proiecții de film de autor, organizată sub titlul „Marele Ecran prezintă”, un program aniversar dedicat documentarelor independente, actuale și relevante. Proiecțiile au loc la Cinema Studio și sunt urmate de discuții cu invitați.
Eveniment
Cinci femei au fost depistate de jandarmi în timp ce vindeau produse suspectate a fi contrafăcute, inscripționate cu mărci renumite, la Timișoara. Au fost ridicate 275 de bunuri, iar pe numele lor au fost întocmite acte pentru punerea în circulație de produse cu marcă înregistrată. Au primit și 2 amenzi pentru injurii.