Atenţie jurnalişti! Institutul Intercultural din Timişoara e cu ochii pe platforma media online până la finalul anului 2012. În cadrul proiectului „Cu Alte Cuvinte” ştirile de pe 11 site-uri care au ca subiect grupurile minoritare vor fi analizate, iar, mai apoi, materialele vor fi rescrise şi trimise redacţiilor. În media locală monitorizarea a început, iar coordonatorii proiectului nu sunt deloc mulţumiţi de rezultate.
Reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm anunţă că locuitorii de pe mai multe străzi din Timişoara, Splaiul Tudor Vladimirescu şi Piaţa Plevnei, vor rămâne marţi fără apă caldă şi încălzire pentru câteva ore, din cauza unei avarii care trebuie remediată.
Primăria Timişoara a început procedurile de achiziţie publică pentru extinderea Pieţei de Gros de pe strada Ovidiu Balea şi realizarea unei burse agricole virtuale, un proiect comun cu oraşul Szeged care depăşeşte un milion de euro. Primarul Gheorghe Ciuhandu şi şefa Direcţiei de Dezvoltare a primăriei, Aurelia Junie, au fost luni în Ungaria şi au vizitat Piaţa de Gros de oraşul înfrăţit cu Timişoara.
Marian Iancu, deţinătorul pachetului majoritar de acţiuni al clubului de fotbal Politehnica Timişoara, a fost condamnat, luni, la zece ani de închisoare, în urma judecării dosarului Rafo. Sentinţa a fost dată de Tribunalul Bucureşti. De asemenea, au mai fost condamnaţi fratele lui Iancu, Octavian, şi Constantin Mărgărit, la nouă, respectiv opt ani de închisoare.
Aparatură medicală, mobilă şi dotări pentru unităţi spitaliceşti şi cămine de bătrâni din Timiş au fost predate, luni, la Ciacova, de către reprezentanţi ai Germaniei.
Turism
Puține locuri din lume pot spune că se opresc complet pentru o zi întreagă. În Bali, însă, acest lucru se întâmplă în fiecare an, odată cu Nyepi, Anul Nou balinez celebrat conform calendarului Saka.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții și la expoziții.
România
Bacterii vechi de 5.000 de ani și rezistente la antibiotice, descoperite într-o peșteră din România.
O tulpină de bacterii a fost descoperită în peștera Scărișoara și este rezistentă la zece antibiotice moderne, potrivit G4media.ro.
4
Utile
Punctul de trecere a frontierei Lunga–Nako va avea program prelungit până la ora 1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la solicitarea Instituției Prefectului Timiș. Măsura a fost luată pentru festivalul „Prima noapte de Bazar – Fenseraj Ukusa”, organizat la Kikinda.
Ştiri din Timiș
Lugoj a relansat licitația pentru întreținerea drumurilor pe următorii patru ani, după anularea primei proceduri. Contractul are o valoare de 37,2 milioane lei fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până pe 26 martie pentru lucrări pe 220 de străzi și poduri din municipiu.
Eveniment
Șapte bărbați, cu vârste între 21 și 37 de ani, sunt acuzați că ar fi racolat și agresat sexual patru minore de 14 ani din Timiș. Vineri, polițiștii au făcut percheziții în Satchinez și Hodoni și au reținut șase suspecți, care urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. UPDATE. Patru bărbați arestați
12
Mapamond
Odată cu montarea ultimului element pe crucea turlei centrale, Sagrada Familia din Barcelona se înalță acum până la 172,5 metri, devenind cea mai înaltă biserică din lume, scrie Agerpres.