Două noi cazuri de infectare cu virusul A/H1N1 au fost confirmate în România, în ultimele 24 de ore, la pacienţi din judeţele Braşov şi Constanţa, a anunţat, marţi, Ministerul Sănătăţii.
Preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, a anunţat, luni seară, că Rusia va reduce din nou livrările de gaze naturale către România.
Un cutremur cu magnitudinea 5,9 grade pe scara Richter s-a produs luni în statul mexican Oaxaca (sudul ţării), fără a provoca victime sau pagube, potrivit autorităţilor citate de AFP.
Şase persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 10 au fost rănite, dintre care una grav, într-un incendiu la un azil de bătrâni din Sevillia (sudul Spaniei), survenit în noaptea de luni spre marţi, relatează presa spaniolă, citată de AFP.
Conrad Murray, doctorul personal al lui Michael Jackson, pus sub acuzare luni pentru uciderea involuntară a megastarului, s-a predat şi a sosit la tribunal pentru a-i fi aduse la cunoştinţă acuzaţiile pentru care va pleda nevinovat, potrivit revistei People.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cinema
Regizorul timișorean Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, o poveste sensibilă despre iubire, trecerea timpului, boală și alegeri dificile. După proiecție, publicul a avut ocazia să discute cu regizorul și membrii echipei despre temele filmului, provocările producției independente și experiențele din spatele realizării peliculei.
România
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare.
7