Clădirile de patrimoniu se degradează tot mai tare pe zi ce trece. Iar acest lucru se întâmplă şi în zona centrală a oraşului Timişoara, unde o bucată mare de ornament s-a desprins joi de pe un imobil vechi şi a căzut pe plafonul unui autoturism. Din fericire, de această dată nu a fost nimeni rănit.
Consilierii locali din oraşul de pe Bega şi parlamentarii de Timiş vor avea ocazia să vadă ce mâncare primesc, de câţiva lei pe zi, beneficiarii Cantinei de Ajutor Social din Timişoara. Viceprimarul Adrian Orza i-a invitat la o masă la cantina socială.
Agenţiile de turism se prezintă la Iulius Mall. Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism va organiza târgul „Shop-ul de vacanţă” la Timişoara.
Skizzo Skillz şi DJ Limun vor fi responsabili de petrecerea de vineri seara din clubul Vanilla din Timisoara. Organizatorii au mai pregătit multe surprize pentru petrecăreţi: shoturi din partea casei, intrare liberă pentru fete şi un playlist cu muzică hip-hop, R’n’B şi reggae.
În urma consultărilor dintre ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu şi studenţii afiliaţi Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), studenţii propun câteva schimbări care ar trebui aduse proiectului Legii Educaţiei şi cer prelungirea perioadei de dezbatere publică cu două săptămâni.
Utile
Vineri, 13 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Oradea atrage tot mai mulți vizitatori prin arhitectura sa spectaculoasă, centrul istoric plin de viață și atmosfera care îmbină farmecul unui oraș elegant cu ritmul relaxat al unei escapade de weekend. Pentru cei care își doresc să descopere orașul și să se bucure, în același timp, de o experiență de cazare aparte, ARIS Boutique Hotel & SPA este o invitație la confort, relaxare și ospitalitate autentică.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe proiecții sau spectacole.
Sănătate
Timișoara va avea un centru de expertiză pentru bolile neurologice rare, după ce Ministerul Sănătății a aprobat joi, 12 noiembrie, certificarea acestuia. Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Rogobete, care a precizat că, la nivel național, au fost certificate încă trei centre, iar rețeaua României ajunge astfel la 85 de unități recunoscute oficial.