tion.ro Web analytics

Patru persoane din localitatea Margina, județul Timiș, sunt urmărite penal pentru înșelăciune și uz de fals după ce în perioada 2005-2006, cu ajutorul unor documente false, au contractat credite bancare false în valoare de aproape 60.000 de lei.
Sâmbătă noaptea, clubul Madness a fost gazda unei petreceri desfăşurate sub genericul Kiss my lips, evenimentul având parte de un fundal sonor din categoria „all hits“ şi de o atmosferă care a fost pe placul celor prezenţi.
Amatorii de distracţie care au păşit sâmbătă noaptea în Heaven Studio au avut parte de o nouă petrecere spectaculoasă, animată de Budoar Dancers, care au fost din nou în centrul atenţiei.
BCM Danzio Timişoara a pornit cu dreptul în returul Diviziei A de baschet feminin, 86-54 pe terenul Olimpiei Bucureşti. Graţie acestei victorii, bănăţencele s-au detaşat la 3 puncte de principalele urmăritoare ale locului 8.
Centrul Regional de Afaceri Timişoara a fost, sâmbătă, locul de întâlnire al membrilor comunităţii tunisienilor din această parte a României. În cadrul unei ceremonii, aceştia au sărbătorit înfiinţarea Asociaţiei Ligii Tunisienilor din România, dar şi un an de la „Revoluţia Jasminului”, primele mişcări prodemocraţie care au dus la schimbarea totală a ţărilor arabe din acea parte a lumii.

Ştiri din Timiș

Soluții moderne pentru un iluminat eficient și accesibil în locuințele actuale
ADVERTORIAL. Iluminatul a devenit un element central în amenajarea interioarelor, transformând modul în care percepem spațiul și confortul de acasă. Nu mai vorbim doar despre o nevoie practică, ci despre o componentă estetică ce aduce coerență vizuală.

Capitală Culturală

Emoție, amintiri și premii în bani. S-a încheiat înscrierea la concursul „Îndrăgostiți de amintiri”
Val de emoție la Muzeul Național al Banatului, unde s-a încheiat perioada de trimitere a fotografiilor pentru concursul „Îndrăgostiți de amintiri”. Zeci de imagini încărcate de poveste au ajuns la organizatori, fiecare fotografie purtând cu sine fragmente de viață, iubiri păstrate între file de album și chipuri care au traversat decenii cu eleganță și demnitate.

Ştiri din Timiș

FOTO. Investiție de peste 75 de milioane de euro la Lugoj. Încă nu are finanțare, dar primăria caută constructor
Primăria Lugoj a lansat o nouă licitație pentru construirea noului Spitalul Municipal, investiție estimată la peste 75 de milioane de euro, cu TVA. Procedura include proiectarea, execuția și dotările, însă are clauză suspensivă, în lipsa finanțării asigurate.

Ştiri din Timiș

Shopping online fără compromisuri. Cum transformi o comandă banală într-o experiență plăcută
ADVERTORIAL. Shoppingul online a devenit atât de prezent în viața noastră, încât uneori uităm că ar trebui să fie și plăcut, nu doar rapid. sau convenabil. Cumpărăturile online ar trebui să fie lipsite de stres și de surprize neplăcute. O experiență de shopping din confortul locuinței, fără compromisuri, se construiește din alegeri mici, dar inteligente, făcute înainte, în timpul și după plasarea comenzii. Iată câteva trucuri care te vor ajuta să cumperi orice, fără stres și fără să te deplasezi!

Sănătate

Operație-maraton la Casa Austria: unui bărbat i-a fost replantat antebrațul amputat într-un accident casnic
Un bărbat de 62 de ani, victimă a unui accident casnic, a fost adus în 17 ianuarie la Spitalul Județean Timișoara cu antebrațul drept amputat. După o intervenție chirurgicală de peste zece ore, membrul a fost replantat cu succes, iar la controlul de o lună după operație pacientul prezintă semne bune de recuperare.

Ştiri din Timiș

Lațcău nu e de acord cu comasarea spitalelor din Timișoara: „Nu putem accepta experimente făcute din birourile politice PSD”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a reluat ideea comasării spitalelor din Timișoara într-un consorțiu cu management unic, susținută de Alfred Simonis. Propunerea este respinsă ferm de viceprimarul Ruben Lațcău, care acuză un „experiment politic” pe sănătatea pacienților. 6

Ştiri din Timiș

Prof. Univ. Dr. Andor Bogdan se alătură echipei medicale a Clinicii Neuromed
ADVERTORIAL. Începând cu data de 23 februarie, Prof. Univ. Dr. Andor Bogdan, medic primar ortopedie traumatologie, va efectua consultații de specialitate în cadrul Clinicii Neuromed, marcând o extindere importantă a serviciilor medicale oferite pacienților din Timișoara și din regiune.

Ştiri din Timiș

Drumul județean dintre Moșnița Veche și Ghiroda va fi modernizat. CJT pregătește lansarea licitației
Consiliul Județean Timiș a pregătit documentația și, în aceste zile, urmează să fie lansată licitația pentru modernizarea DJ 595 E, drumul județean care leagă Moșnița Veche de Ghiroda, anunță Alfred Simonis, președintele CJT. Pe lângă asfaltarea drumului, proiectul include trei sensuri giratorii, piste pentru bicicliști, trotuare, accese la proprietăți, stații de autobuz și parcări.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici