Spectacol – eveniment cu opera verdiană Nabucco la Timișoara: rolul titular fi interpretat de unul dintre cei mai buni baritoni din lume, Dario Solari (Uruguay), pentru rolul Abigaille a fost invitată Irina Gagite ( Rusia), iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Giuliano Carella (Italia). Un alt eveniment special al Operei timișorene va fi Gala de balet, la care invitați sunt Ada Gonzales Garcia din Spania și Ovidiu Matei Iancu (București).
Opera Națională Română are pe afișul următoarei săptămâni două dintre cele mai frumoase spectacole ale sale: musicalul „My Fair Lady” și opera mozartiană „Don Giovanni”.
Spectatorii dornici să-i audă pe cei mai tineri artiști lirici ai urbei, să-i descopere pe cei dintre care se vor alege vedetele de mâine ale scenei mondiale au un prilej deosebit, odată cu premiera „My Fair Lady”, eveniment ce va avea loc pe scena Operei Naționale Române din Timișoara.
Dansatorul polonez Dawid Trzensimiech a fost, între anii 2012 și 2014, balerin solist la Opera House Covent Garden. În februarie 2014, el a părăsit celebra scenă britanică pentru a se alătura Companiei de Balet a Operei Naţionale Bucureşti, condusă de coregraful și balerinul Johan Kobborg. Săptămâna viitoare, Trzensimiech va dansa, împreună cu Bianca Fota, în spectacolul de balet ”Giselle”, la Opera din Timișoara.
Două spectacole rarisime, pline de graţie şi poveste, reapar, întru desfătarea publicului, pe afişul Operei Naţionale Române din Timişoara, în următoarele zile.
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă.
Lugoj
Lucrările de infrastructură din Lugoj se confruntă cu o nouă problemă. Rețeaua veche de apă, puternic degradată, cedează pe măsură ce sunt remediate avariile, iar creșterea presiunii în sistem, odată cu introducerea noii rețele, duce la apariția unor noi probleme.
Ştiri din Timiș
Lucrările la Pasajul Slavici-Polonă au ajuns la 80% pe rampele de acces și la 75% la forajele pentru structurile feroviare, anunță Primăria Timișoara. De luni, traficul din zonă va fi reorganizat până la finalul lui octombrie, pentru a putea fi „atacate” și alte puncte ale șantierului.
Ştiri din Timiș
Al doilea mare șantier de regenerare urbană din Timișoara începe în octombrie, în Piața Mocioni și pe mai multe străzi din zonă. Lucrările pe cei peste 26.000 de metri pătrați vor aduce mai mult spațiu verde și pietonal, dar și restricții de trafic.
4
Ştiri din Timiș
Tunelurile de pe A1 Margina–Holdea au fost străpunse în totalitate. Cele două galerii ale Tunelului 2, cu lungimi de 1.985 și 1.825 de metri, au fost finalizate vineri, după doi ani de lucrări, anunță CNAIR.
Ştiri din Timiș
La o distanţă potrivită pentru o escapadă de o zi sau un weekend, Oradea are o nouă destinaţie gastronomică. REI Creative Cuisine, restaurantul deschis în cadrul Mercure Oradea, propune o experienţă construită în jurul ingredientelor de sezon, al preparatelor executate cu precizie şi al asocierilor cu vinuri şi alte băuturi. Conceptul este coordonat de Certified Master Chef Henrik Sebok şi îşi propune să transforme REI într-o destinaţie în sine.