Aţi auzit până acum de Megga Dillah? Ei bine, el face muzică de prin 2005, este influenţat de SOJA şi Bob Marley şi îl puteţi vedea live sâmbătă seara, în Jazz Club Pod 16.
Astazi începe prima ediţie a „Etnojzz Festival”, organizat de Casa Municipală de cultură. De la ora 21, iubitorii genului il pot urmări, la Continental Forum, pe Pavel Fajt (Cehia). Comunicat de presă

Eveniment

A încercat să fure telefonul unui copil și a amenințat cu un cutter într-un parc din Timișoara
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce, potrivit procurorilor, a încercat să îi smulgă telefonul unui copil de 13 ani, într-un parc din Timișoara. Avea asupra lui un cutter și ar fi amenințat o altă persoană aflată în zonă.

Eveniment

Două femei, lovite grav pe trecerea de pietoni, în Variaș. Una dintre ele a murit
O femeie de 53 de ani a murit, iar o altă femeie a fost rănită, marți seara, în Variaș, după ce au fost lovite de o mașină chiar pe trecerea de pietoni. La volan se afla un bărbat de 48 de ani, care a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

Ştiri din Timiș

Spitalul CFR, aproape de a ajunge până la urmă la primărie. Vestea dată de Miruță
Transferul Spitalului CFR din Timișoara schimbă din nou direcția. După ce unitatea era anunțată pentru Consiliul Județean Timiș, primarul Dominic Fritz spune că aceasta va ajunge la Spitalul Municipal, după o decizie a comisiei Ministerului Transporturilor.

Eveniment

Incendiu la o casă din Jimbolia. O pensionară a ajuns la spital cu atac de panică
Un incendiu puternic a izbucnit miercuri dimineața la o casă de pe strada Avram Iancu din Jimbolia. Locuința, cu o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, a fost cuprinsă de flăcări, iar pompierii au intervenit pentru stingerea focului și pentru a împiedica propagarea acestuia la imobilele din apropiere.

Ştiri din Timiș

Noul împrumut de 30 de milioane de euro al primăriei, aprobat în ciuda nervilor și trimiterilor la administrația Robu
Primăria Timișoara va lua încă 30 de milioane de euro de la BERD, pentru cheltuielile neeligibile ale mai multor proiecte cu fonduri europene. Împrumutul, al doilea de această valoare, a fost aprobat marți de Consiliul Local, după discuții despre datorii și gradul de îndatorare. 1

Sănătate

Ecografia pulmonară la copii, realizată cu sprijinul inteligenței artificiale. Cum poate ajuta medicul în diagnostic
Inteligența artificială poate contribui la identificarea unor modificări observate în timpul ecografiei pulmonare la copii, însă interpretarea rezultatelor și stabilirea diagnosticului rămân în responsabilitatea medicului. Prof. dr. Ioana Ciucă, coordonatoarea Compartimentului de Pneumologie Pediatrică al Spitalului Județean din Timișoara, explică modul în care această tehnologie ar putea fi folosită în evaluarea și monitorizarea bolilor respiratorii.

Mapamond

Medicii legiști au stabilit cauza decesului actriței Hayden Panettiere
Actrița americană Hayden Panettiere, cunoscută pentru rolurile din serialele „Heroes” și „Nashville”, a murit la vârsta de 36 de ani, iar medicii legiști au stabilit că decesul a fost provocat de efectele toxice ale unui amestec de substanțe, printre care fentanil. Moartea a fost clasificată drept accidentală.

Ştiri din Timiș

Vaccinarea vulpilor împotriva rabiei începe în Timiș. Ce trebuie să facă proprietarii de câini și pisici
O nouă campanie de vaccinare antirabică a vulpilor va fi desfășurată în județul Timiș, în perioada 25–30 septembrie 2026. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș anunță o serie de măsuri pe care locuitorii trebuie să le respecte pe durata campaniei.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici