tion.ro Web analytics

Cunoscută și apreciată de cei care iubesc muzica populară, Carmen Popovici Dumbravă se poate mândri cu o carieră artistică de aproape patru decenii. Artista a înregistrat opt albume și un disc Electrecord și este membră în numeroase jurii, la concursuri naționale prestigioase de muzică tradițională. Din 1990, Carmen Popovici Dumbravă este profesor de canto-muzică populară la Școala Populară de Arte din Timișoara, care funcționează în cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș.
Una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite soliste de muzică populară din Banat, Carmen Popovici Dumbravă, va fi omagiată miercuri, în prima zi a Festivalului național „Tradiții la români”. Artista, care evoluează atât alături de Ansamblul Banatul, cât și de Ansamblul Timișul, a pregătit cinci momente speciale pentru spectacol, iar într-unul dintre acestea vom putea vedea imagini de la nunta sa.
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, organizează cea de-a zecea ediție a Festivalului Național de Folclor „Tradiții la Români”. Iubitorii muzicii populare vor avea parte de două zile cu spectacole ce vor fi transmise în direct pe internet pentru ca numeroși români din țară și străinătate să se bucure de tradițiile strămoșești.

Eveniment

Sinucidere șocantă la Timișoara. Un bărbat s-a aruncat de la etaj, pe Bd. Take Ionescu
Gest șocant al unui bărbat în vârstă de 73 de ani, care luni dimineață a ales să își pună capăt zilelor, sărind de la etaj. Polițiștii fac acum cercetări pentru a vedea care au fost circumstanțele în care acesta s-a sinucis.

Ştiri din Timiș

Timișoara – un hub medical în creștere. Cum au evoluat investițiile municipalității în ultimii ani
Odată cu creșterea și modernizarea orașului, accesul la servicii de sănătate de calitate devine o prioritate, iar autoritățile locale avansează în acest sens. De la renovarea și extinderea clinicilor existente la construirea unui nou spital municipal, Timișoara își consolidează resursele medicale pentru a răspunde cerințelor oamenilor.

Eveniment

Om al străzii, prins cu o bicicletă scumpă, probabil furată, în Piața Libertății din Timișoara
Polițiștii locali au prins duminică după-masă un om al străzii, în Piața Libertății din Timișoara. Acesta avea asupra lui o bicicletă relativ scumpă, posibil sustrasă, despre a cărei proveniență nu a putut oferi prea multe detalii. 2

Eveniment

Copil găsit de polițiștii locali după ce s-a pierdut de tatăl său, pe o stradă din Timișoara
Un copil de 6 ani a fost găsit vineri de polițiștii locali pe o stradă din Timișoara. Era dezorientat și cu probleme de natură psihică. Într-o clipă de neatenție, el ar fi plecat de lângă tatăl său și s-a pierdut.

România

VIDEO. „Folosește-ți votul!”. PE și-a lansat videoclipul campaniei de promovare a alegerilor
Parlamentul European a lansat luni dimineață videoclipul de promovare a alegerilor europene din 6-9 iunie. Anul acesta, alegerile se desfășoară sub sloganul „Folosește-ți votul. Sau alții vor decide pentru tine”. 1

Cariere de Poveste

Adriana Castaian, profesoară de limba germană: „Copiii ar trebui susținuți să facă ceea ce le place”
Adriana Castaian a studiat limbile germană și franceză la Universitatea de Vest din Timișoara. Primul său loc de muncă este și actualul. Astfel, Adriana Castaian îi învață limba germană pe elevii de la Colegiul Tehnic Ion I.C. Brătianu, fostul MIU. De asemenea, le predă germana și micuților care frecventează clubul pe care îl deține. Face acest lucru gratuit și spune că primește în schimb dragostea necondiționată a prichindeilor.

Ştiri din Timiș

Madame Magnifique îți propune arome inconfundabile pentru masa de Paște
ADVERTORIAL. Paștele e #magnifique și nu ar putea fi altfel cu noile arome de babka propuse de Madame Magnifique, brandul care își propune să ofere altceva în materie de brutărie, patiserie și cofetărie.

Horoscop

HOROSCOP săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Află ce rezervă zodiile pentru această săptămână:

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici