Penitenciarul Timișoara a organizat o nouă expoziție de artă. Timișorenii pot admira peste 80 de lucrări de pictură, fotografie și grafică, realizate de deținuți. Evenimentul se va desfășura în perioada 20 – 24 octombrie, la Muzeul de Artă Timișoara. Mai mult, fondurile obținute de pe urma vernisajului vor ajunge la Spitalul „Louis Țurcanu”.
”Sunt dator Timișoarei pentru anii tinereții mele, pentru Piața Unirii, pentru nopțile în care fugeam de la internat în Parcul Rozelor, pentru profesorii extraordinari pe care i-am avut aici...”, mărturisește pictorul Ștefan Câlția, a cărui prezență,vineri, la Muzeul de Artă anunță unul dintre cele mai însemnate evenimente culturale ale acestei toamne, expoziția Locuri.
Expoziția pe care maestrul Ștefan Câlția o pregătește special pentru Timișoara deschide șirul spectaculoaselor evenimente ce vor pune în prim-plan Muzeul de Artă din urbe. Ilustrul artist se va afla la Timișoara vineri, 19 septembrie, iar expoziția sa, intitulată ”Locuri”, se va deschide la Palatul Baroc în 3 octombrie 2014.
Noul sezon artistic aduce expoziții extraordinare la Timișoara: Muzeul de Artă (MAT) a început pregătirile pentru a găzdui, pe simezele Palatului Baroc, capodopere de Rembrandt, Salvador Dali și Marc Chagall. MAT reintră astfel, cu aplomb, în circuitul marilor evenimente expoziționale.
Palatul Baroc din Timişoara găzduieşte mâine ultimul recital al proiectului muzical intitulat Barocul în ipostaze contemporane.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
19
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.