Muzeul Științei și Tehnicii Bănățene promis de primarul Nicolae Robu în urmă cu mai bine de patru ani nu s-a mai făcut până la urmă, dar vom avea alte două muzee noi: cel al Premierelor și cel al Calculatoarelor. Sau cel puțin așa își dorește un consilier local, care i-a transmis primarului această idee, iar edilul-șef a fost foarte încântat, astfel încât a și găsit spațiile necesare.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță că a finalizat amenajarea unor noi parcări în zona Lipovei. Este vorba despre peste 100 de locuri amenajate pe două terenuri de pe care au fost demolate garajele existente.
Eveniment
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip cod galben de intensificări ale vântului, valabilă vineri, în Timiș.
Eveniment
Cinci bărbați din Nepal intrați legal pe teritoriul României au încercat să treacă fraudulos frontiera în Serbia. Migranții au fost depistați de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, judeţul Timiș în apropierea localității de frontieră Comloșu Mare.
Eveniment
Un șofer din Timișoara s-a ales cu amendă după ce a parcat neregulamentar, blocând liniile de tramvai. Mai mult, a fost penalizat la permis și i s-a ridicat autoturismul.
Eveniment
Accident de circulație, vineri dimineața, la Dumbrăvița. Un tânăr de 16 ani a fost rănit după ce a fost lovit de o mașină în timp ce circula pe un motociclu. A fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal.