În saci de moloz, pe un hol murdar de la Muzeul Banatului şi catalogate cu un marker. Aşa au ajuns o parte din lucrurile şi chiar rămăşiţe umane dezgropate de arheologi în timpul lucrărilor din cartierul Cetate. Arheologii susţin că nu au personal suficient pentru a curăţa artefactele, iar conducerea muzeului, instituţie care trece printr-o nouă perioadă de tranziţie, nu e de găsit.
S-a schimbat directorul de la Muzeul Banatului din Timişoara. S-a retras, din motive de sănătate, Dan Leopold Ciobotaru, iar în locul său a fost numit interimar consilierul preşedintelui CJ Timiş, Titu Bojin, Dan Radosav.
Directorul unuia dintre cele mai importante muzee din Timişoara – Muzeul Banatul – a decis să demisioneze. Deşi demisia lui vine într-o perioadă în care toţi directorii instituţiilor deconcentrate din judeţ sunt verificaţi de mai-marii de la Consiliul Judeţean Timiş, directorul Muzeului Banatul, Dan Leopold Ciobotaru, susţine că a luat această decizie din motive personale.
Demararea amplelor lucrări de reabilitare a centrului istoric al Timişoarei au reorientat lumina reflectoarelor „arheologice" spre noua locaţie dinspre un sit probabil cu mult mai important, mai bine păstrat şi mai „turistic" în perioada următoare. Este vorba despre ecluza cetăţii Timişoara, descoperită odată cu efectuarea lucrărilor pentru ridicarea celei de-a cincea clădiri a complexului de birouri din Piaţa 700. Iată că şi aici se lucrează, iar în curând celebra ecluză va fi mutată într-o piaţetă nouă, devenind obiectiv turistic.
Asociația Piața Unirii și partenerii săi au organizat, sâmbătă, la Timișoara, un inedit eveniment menit să evoce meserii și bresle care au adus odinioară faimă burgului. Trecătorii au fost captivați să afle câteva dintre tainele meseriașilor și să admire Pomul breslelor, expus de Muzeul Banatului.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul Școlar Timiș (IȘJ) a publicat situația locurilor rămase libere pentru etapa a II-a de admitere în clasa a IX-a pentru anul școlar 2026–2027.
Ştiri din Timiș
Cea de-a treia ediție a festivalului japonez de vară Natsu Matsuri va avea loc la Timișoara în perioada 23-30 august. Organizat de Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara, evenimentul include spectacole, expoziții, ateliere și prezentări dedicate culturii japoneze, iar accesul publicului este gratuit la aproape toate activitățile.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului prezintă publicului un set de dormitor interbelic ca exponat al lunii, o donație specială.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță că sesiunea de admitere din iulie 2026 s-a încheiat cu un număr mai mare de candidați confirmați decât anul trecut. La studiile de licență au fost confirmați 3.725 de candidați, cu aproape 15% mai mulți față de sesiunea din iulie 2025, iar la masterat au fost confirmați 1.832 de candidați, în creștere cu peste 5%.
Capitală Culturală
Zeci de mii de oameni au participat la cea de-a treia zi a Zilei Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026, marcată de concertul în premieră al Marijei Šerifović și de spectacolul acrobatic Meraviglia. Programul se încheie astăzi cu ultimele evenimente culturale și oficiale dedicate sărbătorii orașului.
1
Eveniment
Un incident care putea avea urmări tragice s-a petrecut sâmbătă, la Văliug. Un copac de mari dimensiuni s-a prăbușit peste șezlongurile unui ponton, în timp ce în zonă se aflau aproximativ 300 de persoane. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, oamenii care ocupau șezlongurile plecând cu doar câteva momente înainte.
4
Eveniment
În doar câteva ore, polițiștii de frontieră din Timiș au deschis trei dosare penale în urma unor controale desfășurate pe drumurile din județ și la graniță. Un motociclist fără permis, o remorcă neînmatriculată și un autoturism căutat de autoritățile din Italia au fost descoperirile făcute de oamenii legii în cursul zilei de 2 august.