De vineri, la Cinema City din Iulius Mall puteţi urmări în premieră „Ce-o fi o fi” („Whatever works”), ultimul film regizat de Woody Allen, precum şi „Zona verde” („Green Zone”), un thriller cu Matt Damon în rolul principal.
La Cinema City săptămâna aceasta
acţiunea e cuvântul cheie. Ultimul film din
seria Terminator, cu Christian Bale în rolul
principal, îi aşteaptă pe timişoreni
pentru niscaiva adrenalină pură. De asemenea,
pentru cei care caută ceva mai „light”,
comedia romantică „Sejur cu surprize” este
alegerea ideală. 
Utile
Sâmbătă, 6 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la petreceri, proiecții și la evenimente dedicate spiritului sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Dacă vrei să înveți câțiva pași de dans chiar înainte de Revelion și, în același timp, să sprijini animalele aflate în dificultate, la FABER te așteaptă un curs special de DiscoFox.
Sănătate
Reprezentanții Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara transmit că a fost finalizată o nouă etapă de modernizare în clădirea Clinicile Noi, investiții menite să îmbunătățească condițiile pentru pacienții internați pe Secția de Chirurgie Generală. Această etapă face parte dintr-un proiect amplu de renovare, aflat încă în desfășurare.
Sănătate
Când copilul tău are alergii sau astm, primele întrebări te duc adesea pe grupuri de părinți sau rețele sociale, unde sfaturile vin rapid, dar nu întotdeauna corect. Specialiștii Asociației Române de Educație în Alergii (AREA) spun cum poți să-ți protejezi copilul de recomandările nesigure și să alegi informațiile medicale bazate pe dovezi.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Eternity”, o comedie-romantică în care Elizabeth Olsen, Miles Teller și Callum Turner explorează dilema imposibilă a unei femei prinsă între două iubiri.
Ştiri din Timiș
Un atelier creativ de confecționat îngerași din lână împâslită va avea loc la Timișoara. Evenimentul este organizat pentru a sprijini cazul medical al Ioanei Piroska, o tânără mamă diagnosticată cu glioblastom, cea mai agresivă formă de cancer cerebral.
Eveniment
Vineri a avut loc un accident rutier în comuna Bethausen, între o mașină de livrat și o mașină.