Eveniment inedit, în acest sfârşit de săptămână, în zona pădurii de la Giroc şi pe malul Timişului, unde voluntarii de la SALVO pregătesc „Timişoara Paramotor Open 2015”. Vor fi organizate un concurs aeronautic de aeronave ultrauşoare - clasa motoparapantă şi acţiuni de simulare - căutare şi salvare în caz de situaţii de urgenţă.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea, în vârstă de 71 de ani, a anunțat duminică, 11 octombrie, că va fi supus unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea unui nodul pulmonar, depistat într-un stadiu incipient în urma unor investigații medicale recente.
Lugoj
Nouă firme și asocieri s-au înscris la licitația Primăriei Lugoj pentru reabilitarea a trei clădiri din ansamblul Liceului „Coriolan Brediceanu”. Contractul are o valoare de aproape 17,5 milioane de lei, cu TVA.
Ştiri sportive
Cristiano Ronaldo a fost suspendat provizoriu de Federația Portugheză de Fotbal, după ce a părăsit cantonamentul naționalei înaintea meciului cu Danemarca. Cazul său va fi analizat de Comisia de Instrucție Disciplinară.
Capitală Culturală
În parcul din jurul Castelului Huniade, cavalerii își vor încrucișa spadele, meșterii își vor deschide atelierele, iar menestrelii vor readuce la viață muzica vechilor curți și taverne. Muzeul Național al Banatului invită publicul la Festivalul Medieval.
Mapamond
Aeroportul internațional King Khalid din capitala Arabiei Saudite a fost lovit sâmbătă de o rachetă lansată din Yemen, care a explodat între două terminale de pasageri.
1
Turism
Franța este una dintre țările europene cu cel mai bogat patrimoniu istoric și cultural. De la catedrale gotice și palate regale până la cetăți medievale, apeducte romane și orașe construite în jurul marilor târguri medievale, fiecare regiune spune o poveste diferită.
Azi în Timișoara
Duminică, 11 octombrie, puteți merge la teatru, balet, festivaluri și proiecții de film sau puteți vizita expozițiile deschise în oraș.
Ştiri din Timiș
Timișoara găzduiește, în perioada 21-25 octombrie 2026, o nouă ediție de toamnă a Salonului Industriei Ușoare. Evenimentul va avea loc la Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și va reuni peste 50 de firme expozante din întreaga țară.