Primăria Timișoara propune o reabilitare termică completă a clădirilor liceului Moisil, aflate în stare avansată de degradare, precum și renovarea interioară și dotarea acestora cu echipamente moderne. Totodată, prin acest proiect pentru care se vor cere fonduri europene, se dorește înlocuirea rețelei electrice, de apă-canal, iluminat și încălzire, respectiv amenajarea curții exterioare.
Astăzi, 1 martie, a avut loc inaugurarea laboratorului digital amenajat la Liceul „Grigore Moisil” din Timișoara, proiect implementat prin programul de bugetare participativă. Aproape 400.000 de lei au fost investiți pentru laboratorul în care elevii de la toate școlile din oraș se pot bucura de interacțiuni cu roboți sau călătorii în lumea digitală prin intermediul realității virtuale.
Sute de copii și zeci de părinți au participat la deschiderea noului an școlar la Liceul „Grigore Moisil” din zona Bălcescu. Elevii vor face în continuare ore după-amiaza, însă doar pentru câteva luni, pentru că în curând vor avea suficiente spații de învățământ astfel încât să meargă la școală doar dimineața. Au fost montate și aici containere pentru săli de clasă, în curtea clădirii de pe str. Gh. Doja.
Mapamond
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a comentat pentru prima dată situația politică din România, ironizând decizia de renumărare a voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale.
România
În prima intervenție publică avută după anunțul CCR că turul 1 nu a fost fraudat și că intră în turul 2, Elena Lasconi a ținut să „mulțumească” celor care nu s-au „jucat ruleta rusească cu democrația din România”.
România
Curtea Constituțională a României a hotărât că rezultatul turului 1 al alegerilor prezidențiale nu a fost fraudat, astfel că în turul 2 intră Elena Lasconi și Călin Georgescu. Marcel Ciolacu, cel care a rămas pe 3, spune că o decizie într-un alt sens l-ar fi pus „într-o situație total neplăcută”.
Cinema
Cinema Timiș pregătește pentru cei mici o proiecție de neratat, „Moana 2”, continuarea filmului care a făcut senzație acum opt ani.
Ştiri din Timiș
Superhumans România vine în ajutorul celor resimt o încărcătură emoțională în perioada sărbătorilor de iarnă. Evenimentul este gratuit și are ca invitată o psihoterapeută.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Contractul de lucrări „Execuție rețele de apă și canalizare Sânandrei, Carani”, în valoare de peste 35 milioane lei, a fost finalizat zilele trecute.
România
Luni seară, la scurt timp după ora 19, șeful Curții Constituționale a României a anunțat că a fost decisă, în unanimitate, validarea rezultatului primului tur de scrutin. Al doilea tur de scrutin va avea loc duminică, 8 decembrie, conform planului inițial.
2
România
Numărătoarea voturilor la alegerile parlamentare 2024 a fost finalizată. Șapte partide vor avea reprezentanți în Senat și Camera Deputaților în viitorul mandat.