Un complet de 3 judecători, în primă instanţă, a condamnat la închisoare aproape 100 de cadre militare, în dosarul „Mită pentru generali”. Militarii au primit pedepse cuprinse între 8 luni şi patru ani de închisoare cu executare, acuzaţi fiind că au fraudat unele concursuri pentru posturi în Armată.
Profesorul Daniel Cioca, de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Victor Babeș” din Timișoara, a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată. Probele din dosarul în care este cercetat penal arată că profesorul universitar trăia practic din mita pe care o primea de la studenți, iar timp de 7 ani salariul său de cadru didactic s-a adunat în conturi.
Profesorul Daniel Cioca, acuzat că a luat mită în repetate rânduri de la studenți pentru a-i trece examenele va rămâne în arest preventiv pentru următoarele 30 de zile. Magistrații Tribunalului Timiș au decis, miercuri, prelungirea arestării preventive a profesorului de la Medicină.
Conferențiarul Daniel Cioca, prins în flagrant în timp ce primea mită de la un student pentru a-l trece examenul a fost suspendat, luni, din funcție de conducerea Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara. Tot luni, fostul cadru didactic a cerut magistraților Curții de Apel Timișoara eliberarea din arest preventiv.
Conferenţiarul Daniel Petru Cioca, care a fost prins, vineri, în flagrant, în timp ce lua mită de la un student pentru a-l trece examenul, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
Eveniment
O tânără de 25 de ani a fost rănită la braț în timp ce lucra la o presă din cadrul firmei Continental din Timișoara. Ea a fost transportată de urgență la spital. Poliția a deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. De fiecare dată când intrăm într-un magazin și alegem un produs, rareori ne gândim la drumul pe care acesta l-a parcurs până acolo. Vedem o sticlă de detergent, o pereche de șosete, o jucărie sau un set de pahare și le percepem ca fiind parte dintr-un peisaj firesc. În realitate, fiecare dintre aceste obiecte a trecut printr-o decizie importantă luată într-un moment-cheie: achiziția en-gros. Comerțul engros este acel spațiu invizibil în care se nasc rafturile pline și unde emoția antreprenorială se împletește cu pragmatismul.
Eveniment
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, marți dimineață, în Remetea Mare. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit producerea unor pagube mai mari.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara lansează „Timi”, un asistent digital cu inteligență artificială integrat în Contul Unic, care ajută cetățenii să găsească rapid informații, să facă programări și să trimită sesizări. Chatbotul funcționează 24/7, în orice limbă, folosind doar datele oficiale ale primăriei.
1
Ştiri din Timiș
Cel de-al treilea pacient rănit în gravul accident rutier în care au fost implicați suporteri greci, produs pe un drum național din județul Timiș, a fost transferat miercuri din Timișoara. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost preluat de un avion medical și transportat în Grecia.
Ştiri din Timiș
Șoferii și pasagerii din vestul țării pot avea costuri mari la telefon, fără să treacă granița: în apropierea frontierei cu Serbia, telefoanele se pot conecta automat la rețele sârbești, fenomen cunoscut ca „roaming involuntar”. DRDP Timișoara montează panouri de avertizare pe DN-urile din zonă.