Edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, a simţit din nou mirosul generat în zona de sud a oraşului de activitatea producătorului de lacuri şi vopsele Azur şi ameninţă că va iniţia demersurile pentru închiderea acestei fabrici. „Voi iniţia demersurile pentru închiderea acestei firme, pentru că nu cred că trebuie să conteze cele 150 de locuri de muncă mai mult decât sănătatea”, a anunţat Robu. De la vorbe până la fapte este însă cale lungă... Cei de la Garda de Mediu spun nu poate face asta primăria şi că pentru suspendarea activităţii trebuie să existe probe întemeiate că sunt probleme cu poluarea.
Acuzaţi că poluează, confruntaţi cu proteste şi ameninţaţi de administraţia locală cu creşterea taxelor, reprezentanţii companiei Continental au avut în această săptămână o întrevedere cu primarul Nicolae Robu. Edilul-şef al Timişoarei spune că i s-a prezentat un plan cu termene clare pentru reducerea „poluării olfactive” şi că în primăvara anului viitor ar trebui să se reducă semnificativ mirosul generat de activitatea producătorului de anvelope.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a avertizat sâmbătă, din nou, companiile care desfăşoară activităţi cu impact asupra mediului, să nu se joace cu focul. Edilul este nemulţumit că reprezentanţii societăţii Azur nu admit faptul că au o problemă: că produc poluare. Despre fabrica de anvelope Continental, împotriva căreia s-au depus nenumărate plângeri şi s-au iniţiat proteste, numai de bine... Robu susţine că reprezentanţii concernului german au recunoscut măcar problema, faptul că „poluează olfactiv”, şi s-au angajat să o rezolve.
Deranjat de mirosurile care se simt până în cartierul în care locuiește, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a cerut să fie verificate fabricile din zona Buziașului. Autorităţile au mers... pe urma mirosului, la miezul nopţii, şi susţin că au identificat poluatorul. „Concluzia a fost clară, poluarea provine de la Azur!”, susţine Robu. Edilul-şef a lansat un avertisment: companiile care poluează riscă să îşi piardă autorizaţia de funcţionare cu riscul pierderii locurilor de muncă pe care le oferă.
Țigările de contrabandă au un miros puternic, chiar dacă sunt ascunse bine. O demonstrează unul dintre câinii polițiștilor de frontieră timișeni. Animalul a reușit să simtă mai multe cartușe cu țigări dosite într-un autoturism.
Azi în Timișoara
Vineri, 11 septembrie, începe Timișoara Playground Festival și Street FOOD Festival la Iulius Town, iar la Fabrica de Bere sunt porțile deschise. Continuă restaurarea Bazei Uszoda, la care puteți participa și voi.
Ştiri din Timiș
Primarul Timișoarei Dominic Fritz apare într-un clip online a unui travel influencer povestind și lăudând Timișoara.
România
Celebrul cantautor Asaf Avidan, născut în Ierusalim, a devenit oficial cetățean român după ce a depus jurământul de credință față de România.
Turism
Timișorenii sunt invitați să redescopere orașul în care locuiesc într-o plimbare prin parcuri, scuaruri și printre povești mai puțin cunoscute. Duminică, 13 septembrie, între orele 18:00 și 20:00, Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours, organizează o nouă ediție a evenimentului „Turist la tine acasă”, dedicată spațiilor verzi din cartierul Elisabetin.
Ştiri din Timiș
Pe 15 septembrie, elevii și profesorii din județul Timiș nu merg la școală, deoarece ziua este declarată liberă.
1
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că regretă modul în care Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei, însă consideră că acesta ar fi pierdut oricum alegerile din 2028. Simonis susține, pe de altă parte, că în dezbaterea publică din ultimele zile este ignorat faptul că situația lui Fritz a pornit de la încălcarea legii în cazul conflictului de interese.
14
România
România se află sub media Uniunii Europene în ceea ce privește rata standardizată a deceselor prin sinucidere, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat. În 2023, țara noastră a înregistrat 8,33 de decese prin sinucidere la 100.000 de locuitori, față de 10,37 la nivelul Uniunii Europene.
1
Ştiri din Timiș
AUR se menține în jurul pragului de 40% în intențiile de vot ale românilor, potrivit unui sondaj INSCOP realizat în septembrie. PSD a urcat pe locul al doilea, cu 18,7%, în timp ce PNL a coborât la 16,3%. USR și UDMR sunt celelalte partide care ar trece pragul electoral.
21