
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, va participa în calitate de invitat special, la dezbaterea „Antreprenoriatul românesc: cum stimulăm competivitatea și creșterea valorii adăugate?”, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT) Evenimentul face parte din seria „Marea Dezbatere Națională”.

INSCOP Reaserch a realizat, la cererea News.ro, un nou sondaj de opinie privind intenția de vot la alegerile prezidențiale. Principalele preferințe ale românilor rămân Mircea Geoană, Marcel Ciolacu și Diana Șoșoacă. Față de evaluările asemănătoare din lunile trecute au apărut doar câteva modificări.
România
Senatul își va alege marți noul președinte, după ce Ilie Bolojan, care a deținut această funcție până luni, a fost învestit ca premier, potrivit Agerpres.
Mapamond
Guvernul israelian a confirmat oficial intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului cu Iranul, mediat de fostul președinte american Donald Trump.
Capitală Culturală
Avansează lucrările de reabilitare și extindere a Sălii 2 a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, aflată în Parcul Civic. Aceasta a fost manej imperial, parte a Bastionului Theresia, dar și sală de sport.
Capitală Culturală
A patra ediție a Festivalului Internațional „Orgile Cetății” va avea loc la Timișoara în perioada 2 iulie - 12 septembrie.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a declarat pentru Tion că se lucrează la studiul pentru pasajul de peste Drumul Boilor.
Sănătate
Durerea de spate este una dintre cele mai frecvente afecțiuni din lume, afectând până la 80% dintre adulți la un moment dat în viață. Fie că este vorba despre dureri lombare cronice, iradieri în picioare sau rigiditate matinală, tratamentele conservatoare, în special exercițiile fizice, rămân una dintre cele mai eficiente soluții, explică fiziokinetoterapeutul Radu Butu. Două dintre cele mai cunoscute metode de exerciții pentru tratamentul durerilor lombare sunt metodele McKenzie și Williams. Deși au scopuri comune, cele două abordări folosesc concepte și exerciții diferite.
România
Pe 24 iunie, creștinii ortodocși prăznuiesc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, unul dintre cei mai importanți sfinți ai Bisericii, considerat Înaintemergătorul Domnului. Sărbătoarea este consemnată în Evanghelia după Luca, fiind singura naștere de sfânt prăznuită în calendarul ortodox, alături de cea a Mântuitorului.