Peste o sută de sindicalişti au pichetat miercuri dimineaţă Prefectura Timis. Membrii mai multor sindicate afiliate la CNS „Cartel Alfa” Timiş s-au adunat în faţa Palatului Administrativ din Timisoara pentru a-şi striga nemulţumirile legate de salarii şi disponibilizări. Cum ştiau că premierul Emil Boc se află la Timişoara, dar nu a dat ochii cu ei, sindicaliştii l-au huiduit în lipsă, în mai multe reprize, pe şeful Guvernului.
Va deveni viaţa la ţară la fel de scumpă ca cea de la oraş? Mai mulţi primari din Timiş se tem că tarifele de apă vor creşte, după ce 40 de localităţi din judeţ au predat gestionarea serviciilor de apă către Aquatim.
Reprezentanţii Federaţiei Operatorilor Români de Transport şi cei ai Asociaţiei Patronale a Transportatorilor Europa 2002 au venit, aşa cum ameninţau zilele trecute, la Timişoara, şi au demontat indicatorul de pe Calea Lugojului care interzice accesul autovehiculelor peste 7,5 tone în oraş. Transportatorii consideră că aceste indicatoare sunt ilegale.
Război total între Primăria Timişoara şi Prefectura Timiş din cauza taxei de tranzit. Primarul Gheorghe Ciuhandu îl acuză pe prefectul Mircea Băcală de abuz şi nu mai vrea să-l vadă la faţă. Prefectura a atacat în instanţă ambele hotărâri de consiliu care făceau referire la această taxă. Cum taxa de tranzit nu va putea fi aplicată, autorităţile locale interzic intrarea în Timişoara pentru maşinile de mare tonaj care nu sunt din Timiş în baza unei decizii a Comisiei de circulaţie.
Niciun şofer de autocamion care va intra luni în Timişoara şi nu îşi va achita taxa de tranzit în valoare de 200 de lei nu va fi amendat de Poliţia Rutieră, deoarece această taxă este ilegală, a susţinut prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală.
Azi în Timișoara
Marți, 10 martie, puteți merge la o dublă lansare de carte, la teatru, la expoziții sau să vă jucați remi în oraș.
Cinema
Festivalul de film italian Visuali Italiane revine la finalul lunii martie pe ecranele din oraș cu o selecție de producții recente, prezentate în premieră. La Timișoara, proiecțiile vor avea loc între 27 și 29 martie, la Cinema Studio.
Lugoj
Lugojul, pe podiumul național. Luca Zanfir a cucerit argintul la proba de 60 m de la Naționalele U20
Sprinterul Luca Zanfir a câștigat argintul la 60 m la Campionatul Național U20 în sală, la doar 0,003 secunde de aur. Cu o săptămână înainte devenise vicecampion național la tineret, confirmându-și statutul de unul dintre cei mai promițători tineri sprinteri din România.
Capitală Culturală
Expoziția de grup intitulată „Continuum” va fi deschisă în spațiul habitat B1, în Bastionul Cetații, în perioada 13 martie - 30 mai 2026. Pentru început expun artiști care au ateliere în cartierul Fabric, însă expoziția va primi, în fiecare lună, o nouă formă, anunță organizatorii.
Capitală Culturală
O expoziție de grup care „explorează evoluția relației dintre figurativ și abstract în contextul culturii vizuale contemporane” se va deschide la sfârșitul acestei săptămâni la Galeria Jecza din Timișoara. Intitulată „More Real Than Nature” și curatoriată de Norbert Filep, expoziția va beneficia de tururi ghidate în fiecare după-amiază de sâmbătă.
Turism
Primăvara transformă numeroase regiuni din Ungaria într-un adevărat spectacol de culoare, iar câmpurile de lalele devin o atracție turistică tot mai populară pentru turiștii din România. Dacă în trecut mulți români zburau până în Olanda pentru a admira celebrele plantații de lalele, acum experiența poate fi trăită mult mai aproape de casă.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 26 de ani din Timișoara a fost reținut de polițiști după ce ar fi folosit un card bancar pierdut pentru a efectua mai multe tranzacții neautorizate în oraș.
Ştiri din Timiș
Materialul publicat luni, 9 martie, de redacția Tion, referitor la reorganizarea administrației județene prin disponibilizările menționate de liderul instituției, a analizat datele oficiale transmise de Consiliul Județean Timiș (CJT) și instituțiile din subordinea sa, în baza unei solicitări formulate în temeiul Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
4