Prefectul de Timiş Mircea Băcală susţine că Primăria Timişoara continuă să ascundă 11 anexe din contractul de achiziţie al celor 30 de autobuze Mercedes deoarece, dacă acestea ar fi făcute publice, s-ar afla că, de fapt, preţul de achiziţie nu este de 8,2 milioane de euro, aşa cum susţin edilii oraşului, ci... 21 de milioane de euro.
Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, câştigă pe lună cu aproape 1.000 de lei mai mult decât ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, şi prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, vor avea marţi dimineaţa, la Palatul Administrativ din Timişoara, o întrevedere cu Susanne Kastner, ex-vicepreşedinte al Bundestagului german.
Dacă proiectul de majorare a tarifului la gigacalorie, propus de Primăria Timişoara consilierilor municipali rămâne în forma actuală, acesta este nul şi nu va putea fi pus în aplicare, chiar dacă va fi aprobat. Aceasta este concluzia la care a ajuns prefectul Mircea Băcală după ce a studiat legea, el susţinând că, mai mult, în cazul în care proiectul va fi aprobat, Curtea de Conturi ar putea începe verificările.
Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, îl acuză pe viceprimarul Timişoarei Adrian Orza că dezinformează intenţionat atunci când afirmă că preţul de facturare a gigacaloriei va trebui majorat deoarece Guvernul intenţionează să retragă subvenţiile pentru energia termică şi că, de fapt, motivele reale ale creşterii preţului sunt managementul defectuos şi cheltuielile nejustificate făcute de Colterm.
Azi în Timișoara
Marți, 10 martie, puteți merge la o dublă lansare de carte, la teatru, la expoziții sau să vă jucați remi în oraș.
Cinema
Festivalul de film italian Visuali Italiane revine la finalul lunii martie pe ecranele din oraș cu o selecție de producții recente, prezentate în premieră. La Timișoara, proiecțiile vor avea loc între 27 și 29 martie, la Cinema Studio.
Lugoj
Lugojul, pe podiumul național. Luca Zanfir a cucerit argintul la proba de 60 m de la Naționalele U20
Sprinterul Luca Zanfir a câștigat argintul la 60 m la Campionatul Național U20 în sală, la doar 0,003 secunde de aur. Cu o săptămână înainte devenise vicecampion național la tineret, confirmându-și statutul de unul dintre cei mai promițători tineri sprinteri din România.
Capitală Culturală
Expoziția de grup intitulată „Continuum” va fi deschisă în spațiul habitat B1, în Bastionul Cetații, în perioada 13 martie - 30 mai 2026. Pentru început expun artiști care au ateliere în cartierul Fabric, însă expoziția va primi, în fiecare lună, o nouă formă, anunță organizatorii.
Capitală Culturală
O expoziție de grup care „explorează evoluția relației dintre figurativ și abstract în contextul culturii vizuale contemporane” se va deschide la sfârșitul acestei săptămâni la Galeria Jecza din Timișoara. Intitulată „More Real Than Nature” și curatoriată de Norbert Filep, expoziția va beneficia de tururi ghidate în fiecare după-amiază de sâmbătă.
Turism
Primăvara transformă numeroase regiuni din Ungaria într-un adevărat spectacol de culoare, iar câmpurile de lalele devin o atracție turistică tot mai populară pentru turiștii din România. Dacă în trecut mulți români zburau până în Olanda pentru a admira celebrele plantații de lalele, acum experiența poate fi trăită mult mai aproape de casă.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 26 de ani din Timișoara a fost reținut de polițiști după ce ar fi folosit un card bancar pierdut pentru a efectua mai multe tranzacții neautorizate în oraș.
Ştiri din Timiș
Materialul publicat luni, 9 martie, de redacția Tion, referitor la reorganizarea administrației județene prin disponibilizările menționate de liderul instituției, a analizat datele oficiale transmise de Consiliul Județean Timiș (CJT) și instituțiile din subordinea sa, în baza unei solicitări formulate în temeiul Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
4