Repetiţia generală pentru parada militară de 1 decembrie va bloca şi miercuri circulaţia în Timişoara.
Prefectul Mircea Băcală a anunţat semnarea actului care permite demararea acţiunilor de realizare a Institutului Oncologic Timişoara.
Disputa prelungită în legătura cu imobilul de pe Calea Torontalului, pentru care Ministerul Sănătăţii a alocat bani astfel încât să poată fi transformat într-un Institut de Oncologie pentru Timişoara, a ajuns, luni, pe masa prefectului Mircea Băcală.
Prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, afirmă că toate magazinele care comercialiează produse etnobotanice au fost închise în urmă cu mai bine de o săptămână. El face un apel către timişoreni să sesizeze autorităţile dacă un astfel de magazin se deschide în cartierul lor.
Zi importantă pentru făgețeni. Poliția locală s-a mutat într-un nou sediu, într-un corp de clădire a Tribunalului. Alături de polițiștii făgețeni vor munci și colegii lor din nou înființata secție de poliție rurală. La inaugurare a fost prezent și Traian Igaş, ministrul Administraţiei şi Internelor.
Ştiri din Timiș
Timișoara își consolidează pașii către un sistem medical mai accesibil pentru toți pacienții. La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” este montată o platformă hidraulică destinată persoanelor cu dizabilități, achiziționată printr-o sponsorizare oferită de Continental Anvelope România.
Ştiri din Timiș
Viceprimărița Timișoarei, Paula Romocean, acuză Consiliul Județean Timiș că ar fi „scos afară” prefectura din Palatul Administrativ, după ce ședința Colegiului Prefectural din 29 octombrie a fost mutată la Primăria Timișoara. CJ Timiș respinge însă acuzația și susține că prefectul și instituția pe care o conduce rămân în sediul actual.
Ştiri din Timiș
Panourile fotovoltaice care rezistă la taifun, prezentate la Târgul Internațional RoEnergy Timișoara
Tehnologii pentru producerea și stocarea energiei, echipamente pentru reducerea facturilor și soluții destinate industriei sunt prezentate, în aceste zile, la Târgul Internațional RoEnergy Timișoara. Una dintre atracțiile evenimentului este un sistem de montare a panourilor fotovoltaice proiectat să reziste la viteze ale vântului de până la 216 km/h. Cea de-a 17-a ediție a târgului a început miercuri, 21 octombrie, la Pavilionul Expovest, iar accesul publicului este gratuit.
Ştiri din Timiș
Paul Finta și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Acesta și-a anunțat, miercuri, plecarea printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, în care a explicat că a fost propus pentru această funcție de USR, partid care a intrat în opoziție.
Ştiri din Timiș
Consilierii locali din Timișoara au dat undă verde, marți, începerii negocierilor pentru cumpărarea a două clădiri private, de pe Beethoven 3 și Mihai Viteazu 26. Una ar rezolva accesul la Clinica ORL, în timp ce cealaltă ar putea reveni în patrimoniul public după ce înainte de retrocedare a avut tot rol sanitar.
Eveniment
Polițiștii au aplicat amenzi de 9.000 de lei în urma unor controale făcute la Ciacova, unde au găsit câini ținuți în condiții necorespunzătoare, fără microcip sau lăsați nesupravegheați pe stradă.
Eveniment
O femeie de 58 de ani din comuna Merișani, județul Argeș, este acuzată că ar fi agresat doi elevi în timpul unei pauze școlare, pe 15 octombrie, după un conflict anterior între unul dintre copii și nepotul său. Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, apoi plasată sub control judiciar. Polițiștii continuă cercetările.
România
Centrul FILIA și Asociația eLiberare, alături de aproape 200 de organizații ale societății civile și reprezentanți ai mediului academic, îi cer ministrului Justiției să urgenteze aplicarea măsurilor de prevenire a femicidului prevăzute de Legea nr. 53/2026. Semnatarii avertizează că unele dintre crimele comise împotriva femeilor ar fi putut fi prevenite dacă riscurile ar fi fost evaluate la timp, iar autoritățile ar fi intervenit cu măsuri adecvate de protecție.