Timișorenii sunt invitați să descopere arta și cultura într-un mod inedit. Este vorba despre MINT un proiect pilot care-și propune să aducă mai aproape de public arta vizuală și muzicală. Cu proiecții spectaculoase în 3D și acompaniament muzical pe măsură, organizatorii evenimentului doresc să le ofere timișorenilor o seară de neuitat.
Eveniment
Câteva mii de fermieri și susținători ai mișcării suveraniste s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, într-un protest care a început cu revendicări legate de situația fermierilor, dar care a degenerat în confruntări cu forțele de ordine, relatează Agerpres și HotNews.ro. Jandarmii au folosit de mai multe ori gaze lacrimogene, după ce unii manifestanți au forțat cordoanele și au aruncat cu obiecte, inclusiv cu bâte și semne de circulație.
Ştiri din Timiș
O singură ofertă pentru finalizarea creșei din Ciarda Roșie, abandonată la 30% de primul constructor
O singură ofertă a fost depusă la licitația pentru finalizarea creșei de pe strada Cocea din Ciarda Roșie, abandonată de primul constructor la un stadiu de aproximativ 30%. Contractul este estimat la 8,8 milioane de lei, cu TVA, iar lucrările ar trebui finalizate în 15 luni.
Capitală Culturală
„Ce se întâmplă atunci când rigoarea muzicii clasice întâlnește libertatea jazzului? Se naște un dialog plin de eleganță, ritm și spontaneitate”. Este definiția pe care patru excepționali muzicieni timișoreni o propun recitalului cameral de jazz pe care îl vor susține chiar în această seară, în Sinagoga din Cetate.
Ştiri din Timiș
Timișoara intră, de joi, în atmosfera unuia dintre cele mai importante evenimente cinematografice din România. Cea de-a treia ediție a TIFF Timișoara începe pe 17 septembrie și aduce, timp de patru zile, filme premiate la Cannes, Locarno și TIFF, avanpremiere românești, întâlniri cu actori și regizori, masterclass-uri, expoziții, ateliere pentru copii și un cineconcert.
Ştiri sportive
Bucureștiul va găzdui finala Europa League din 2028. UEFA a desemnat Arena Națională pentru ultimul act al competiției, la 16 ani după ce stadionul a mai primit o finală europeană, cea din 2012.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune o strategie pentru păstrarea și promovarea diversității culturale în următorii cinci ani. Proiectul va fi dezbătut public pe 23 septembrie, înainte de a ajunge în Consiliul Local.
1
Capitală Culturală
Timișoara devine, în această toamnă, locul de întâlnire dintre artă, tehnologie și inteligența artificială. Unul dintre cei mai importanți artiști media și cercetători ai momentului, japonezul Yoichi Ochiai, vine în oraș pentru un eveniment internațional în cadrul căruia publicul va putea descoperi o nouă formă de expresie artistică, aflată la granița dintre tehnologie și percepția umană.