Premierul Emil Boc a declarat vineri că i-a cerut Ecaterinei Andronescu să revoce ordinul privind schimbarea directorilor de şcoli, precizând că refuzul de a da curs acestei solicitări va duce la remanierea acesteia.
Un profesor va putea avea cel mult două mandate de rector sau decan, vârsta legală de pensionare din învăţământul superior va fi de 65 de ani, iar toţi studenţii instituţiilor acreditate vor figura într-o bază naţională de date, pentru prevenirea falsificării diplomelor, a decis Guvernul.
Miniştrii de externe din cele trei ţări membre ale Euroregiunii DKMT se întâlnesc la Timişoara. Sâmbătă, la Palatul Administrativ, va avea loc Reuniunea trilateralei România - Ungaria - Serbia la nivel de miniştri ai Afacerilor Externe.
Aeroportul Traian Vuia Timişoara se adaptează la economia de piaţă. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat, joi, primele documente ale procesului de listare la Bursa de la Bucureşti a aeroporturilor din Constanţa şi Timişoara.
O nouă poliţie, numită locală, şi o altă uniformă pentru poliţia naţională, sunt schimbările pe care le-a anunţat ieri ministrul Internelor, Dan Nica. Acesta a anunţat că se va înfiinţa poliţia locală, cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi al circulaţiei rutiere.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.