Bugetarii nu vor mai fi obligaţi să intre în concediu fără plată anul acesta. Asigurarea a venit din partea ministrului Economiei, Adriean Videanu.
Sistemul de sănătate are în acest an o nevoie suplimentară de bani de circa 2 miliarde de euro, a declarat joi ministrul finanţelor Sebastian Vlădescu, precizând că a avut discuţii incipiente privind modernizarea acestuia cu ministrul sănătăţii şi cu preşedintele CNAS.
Camera Deputaţilor a votat marţi cu 125 de voturi pentru, 98 împotrivă şi patru abţineri raportul Comisiei Udrea.
Prima decizie a premierului Emil Boc ca ministru interimar al Educaţiei a fost să revoce ordinul emis de Ecaterina Andronescu prin care directorii de şcoli erau numiţi prin ordin al ministrului.
Premierul Emil Boc a declarat, vineri, la preluarea interimatului Educaţiei, că la fiecare minister vor fi, după demisia în bloc a reprezentanţilor PSD în Executiv, cel mult doi secretari de stat, principala raţiune fiind realizarea de economii.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.