Mihai Răzvan Ungureanu a fost votat de către plenul reunit al Parlamentului în funcția de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), cu 278 voturi "pentru", 6 voturi "împotrivă" și 5 abțineri.
Mihai Răzvan Ungureanu a fost desemnat, sâmbătă, candidatul Forţa Civică pentru alegerile prezidenţiale. Candidatura acestuia este susţinută şi de UDMR.
Președintele PNȚCD Timișoara, Adrian Orza, a anunţat public, miercuri, că va merge pe mâna lui Mihai Răzvan Ungureanu la viitoarele alegeri prezidențiale, după ce liderul Forței Civice și-a exprimat recent intenția de a intra în cursa electorală. În opinia țărănistului, MRU întruchipează modelul de om politic care ar trebui... multiplicat în România.
Forţa Civică Timiş a anunţat că, săptămâna viitoare, Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintele Forţei Civice, se va afla la Timişoara.
Aproximativ 220 de oameni, printre care şi fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu participă, luni după-amiază, la "promenada civică" prin centrul municipiului Timişoara, de fapt un miting de susţinere a lui Traian Băsescu. Marşul a fost întrerupt pentru câteva minute de un bărbat extrem de supărat că manifestanţii au strigat "Băsescu!" în faţa troiţei ridicate în memoria eroilor Revoluţiei din 1989.
Ştiri din Timiș
Piața imobiliară din Timișoara continuă să pună presiune pe bugetele celor care vor să cumpere o locuință. În septembrie 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamente a ajuns la 1.984 euro/mp, cu 8,2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În cazul apartamentelor noi, media a urcat la 2.272 euro/mp.
Utile
Miercuri, 21 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
5
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
6
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
9