O echipă de cercetători români a primit medalia de aur la Târgul de inovaţii Innova de la Bruxelles. Românii au inventat o nouă tehnică medicală care va permite regenerarea mai rapidă a suturilor nervilor periferici, în prezent fiind necesare grefe de nervi pentru salvarea zonelor afectate.
Prof. dr. Mihai Ionac şi conf dr. Lucian Jiga de la Universitatea de Medicină Victor Babeş din Timişoara au fost numiţi „Visiting professor” ai Universităţii de Ştiinţe Medicale din Poznan, Polonia. Această universitate, cu o tradiție de peste 90 de ani, este recunoscută ca fiind unul dintre cele mai puternice centre de educaţie şi cercetare medicală din Polonia.
Zece chirurgi din mai multe țări europene participă zilele acestea la un curs de perfecționare în microchirurgie, la Centrul Medical Pius Brânzeu din Timișoara. Medicii învață tehnici noi de la specialiști de renume mondial, realizând intervenții pe porcine.
18 medici rezidenți români și europeni se specializează zilele acestea la Timișoara în microchirurgie, în cadrul celui de-al 32-lea Seminar Practic Internaţional de Microchirurgie a Vaselor şi Nervilor.
Medicii timișoreni au ocazia să se perfecționeze și să câștige o bursă în domeniul microchirurgiei în cadrul celui de-al 32-lea Seminar Practic Internațional de Microchirurgie a Vaselor și Nervilor, care se desfășoară zilele acestea la Timișoara.
Utile
Miercuri, 21 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Eveniment
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
2
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.