Şaptesprezece persoane au murit şi una a fost rănită, într-un accident rutier produs marţi dimineaţă în apropiere de Varşovia, după ce un microbuz a lovit un camion, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei locale, citat de AFP.
Patru persoane au ajuns la spital după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit din spate de un camion şi s-a răsturnat pe o parte în localitatea Şuştra din judeţul Timiş, vineri dimineaţa. Poliţiştii au descoperit că şoferul microbuzului consumase alcool.
Mai mult de un sfert din microbuzele pe care Consiliul Judeţean Timiş le-a dat în folosinţă primăriilor pentru transportul şcolar au inspecţia tehnică expirată chiar şi de un an şi jumătate. Situaţia este însă şi mai gravă, deoarece aproape jumătate din primăriile din Timiş care au primit microbuze de la Ministerul Educaţiei pentru transportul elevilor nu au primit şi licenţă de transport persoane.
Nouă persoane au ajuns la spital în urma unui grav accident petrecut la ieşire din Timişoara, pe drumul spre Cenad. Un microbuz care se îndrepta spre Timişoara a intrat într-un tractor cu remorcă care încerca să intre pe un drum secundar.
Miercuri, 23 septembrie, puteți participa la ateliere de origami și de grafică sau să mergeți la film.
SUA și Danemarca au semnat un pact de securitate privind Groenlanda, care permite extinderea și modernizarea prezenței militare americane pe insulă și introduce restricții pentru investițiile din țări din afara NATO. Acordul reafirmă suveranitatea Danemarcei și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.
Un pasager a fost rănit, marți seara, într-un accident produs pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Consiliul Local Timișoara s-a reunit marți, 22 septembrie, într-o ședință în care au fost supuse la vot mai multe proiecte privind patrimoniul municipiului, investițiile, transportul public și bugetul local.
1
Fostul polițist Stelian Paven a fost reținut din nou, fiind suspectat că s-a dat drept polițist în Timișoara și i-a cerut unei șoferițe 1.500 de lei pentru a nu-i reține permisul. El mai este cercetat în dosare similare din Arad și Bihor.
1
Lucrările din Piața Traian au ajuns la jumătatea celei de-a doua etape, iar Primăria Timișoara spune că șantierul are un avans față de graficul inițial. În lunile următoare, intervențiile se extind și în zona Sinagogii din Fabric.
2
Muzeul Apei din Timișoara găzduiește sâmbătă, 26 septembrie, Târgul Științescu & prietenii 2026. Evenimentul are loc între orele 11:00 și 15:00 și aduce activități de știință și tehnologie pentru copii, tineri și adulți. Accesul este gratuit.
Cea de-a patra ediție a Festivalului de film și cultură balcanică TAIFAS începe luni, 12 octombrie, la Cinema Timiș. Evenimentul de deschidere este spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, programat de la ora 19:30, o producție a Teatrului de Stat Constanța, regizată de Carmen-Lidia Vidu.