Chiar dacă ne bucurăm de o vreme frumoasă, cu temperaturi ridicate pentru această perioadă de iarnă, reprezentanţii Primăriei Timişoara spun că lucrările la pasajul Michelangelo nu pot fi finalizate acum. Şantierul va reîncepe în primăvară, anunţă autorităţile locale, care estimează că lucrările care au mai rămas de executat ar putea fi realizate în doar două săptămâni.
Toate şansele să circulăm de Crăciun prin pasajul Michelangelo s-au năruit, a anunţat, vineri, primarul Timişoarei, Nicolae Robu. El susţine că betonul nu este suficient de uscat pentru a permite realizarea hidroizolaţiei, iar grăbirea lucrărilor ar putea duce la compromiterea întregului proiect.
Dacă şoferii nu vor putea folosi probabil noul pasaj Michelangelo până la Crăciun, după cum estimau iniţial oficialii Primăriei Timişoara, se ia în calcul măcar deschiderea circulaţiei pe bretelele care vin de o parte şi de cealaltă a pasajului pe bulevardele Vasile Pârvan şi Corneliu Coposu. Luni a fost testată semaforizarea în intersecţia din Piaţa Leonardo da Vinci.
Am lansat recent o nouă campanie, în cadrul căreia v-am propus să veniţi cu soluţii la diferite probleme. Pentru început, la cele din trafic: v-am întrebat care este cea mai aglomerată intersecţie din Timişoara şi ce măsuri credeţi că ar trebui luate pentru fluidizarea circulaţiei. Una dintre propuneri vizează intersecţia din zona Michelangelo – Piaţa Leonardo da Vinci. Vedeţi în continuare cum au gândit reprezentanţii primăriei desfăşurarea circulaţiei în zona respectivă.
Astăzi am fost pe șantierul de pe Michelangelo și îți voi arăta imagini cu lucrările de acolo. Se pare că nu vor fi gata până la Crăciun. Trecem apoi în revistă numele celor care au fost arestați în dosarul DNA în care este cercetat și Titu Bojin.

Ştiri din Timiș

Animale, trenuri și construcții spectaculoase realizate din mii de cărămizi LEGO, plus ateliere creative, în acest weekend, la Iulius Town
 Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de construcții creative, găzduind expoziția Brickenburg In My Town - Zilele Fanilor LEGO®.

Ştiri din Timiș

FOTO. Balta din Parcul Pădurice, golită și ecologizată, după contaminarea cu vopsea
Garda de Mediu Timiș a intervenit după contaminarea bălții din Parcul Pădurice și a impus măsuri imediate firmei responsabile: îndepărtarea vopselei, golirea și ecologizarea bazinului. Autoritățile spun că intervenția a fost finalizată, iar situația este acum sub control.

Utile

Trafic restricționat pe DJ 691. Drum modernizat, autovehiculele de peste 7,5 tone ocolesc zona
Începând cu 19 martie, autovehiculele de peste 7,5 tone nu pot circula pe DJ 691 între Nodul de descărcare A1 și Lipova, din cauza lucrărilor de modernizare a drumului. Șoferii sunt rugați să respecte semnalele polițiștilor și indicatoarele rutiere.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Pot să înceapă lucrările propriu-zise la Centura Timișoara Vest! Ministerul a emis autorizația de construire
Veste importantă pentru traficul din vestul țării: Centura Timișoara Vest intră oficial în faza de construcție, după emiterea autorizației de construire. Ultimii aproape 14 kilometri vor închide inelul ocolitor al orașului, cu termen estimat de execuție de doi ani.

Ştiri din Timiș

Rezervări online pentru aprovizionarea firmelor din centru. Primăria Timișoara a lansat platforma
Primăria Timișoara lansează o platformă online pentru rezervarea locurilor de tip drop-off destinate aprovizionării în Zona Cetate. Sistemul, disponibil în 13 puncte, permite programarea descărcării mărfurilor în intervalul 6–22, pentru vehicule de până la 3,5 tone.

Ştiri din Timiș

Manifest „Corpul meu, alegerea mea” la Timișoara, pentru dreptul femeilor de a decide asupra propriului corp
Duminică, 29 martie, de la ora 12, în Piața Operei din Timișoara, va avea loc manifestul „Corpul meu, alegerea mea”, un eveniment dedicat dreptului femeilor de a decide în mod liber și informat asupra propriului corp, în special în contextul unei sarcini, și de a avea acces la servicii medicale sigure. 7

Eveniment

VIDEO. Prinsă în flagrant cu 9,5 kg de canabis aduse din Spania. Timișoreancă de 24 de ani, reținută de DIICOT
O timișoreancă de 24 de ani a fost prinsă în flagrant cu 9,5 kg de canabis aduse din Spania și este cercetată pentru trafic de droguri. Procurorii au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Ştiri din Timiș

Arderea miriștilor, sub lupa Gărzii de Mediu Timiș. Amenzi de până la 50.000 lei și risc de închisoare
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș avertizează asupra creșterii alarmante a incendiilor provocate prin arderea miriștilor și a vegetației uscate. Aceasta este o practică ilegală cu efecte grave asupra mediului, sănătății publice și siguranței bunurilor.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici