Nemulţumit de modul în care a fost prezentat subiectul în presă, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, vine cu clarificări în privinţa... metroului. Edilul-şef spune că principala sa preocupare este de a desfiinţa liniile de cale ferată care traversează la ora actuală oraşul la suprafaţă şi că nu ar avea ”frustrări” nici dacă s-ar opta pentru o altă soluţie, mai puţin costisitoare. Asta, după ce a anunţat că a cerut să se pregătească studiul de fezabilitate pentru ducerea în subteran a liniilor de tren...
Orice ar spune cârcotaşii, primarul Nicolae Robu merge înainte cu planul său de introduce metroul în Timişoara odată ce ar fi duse în subteran liniile de cale ferată care traversează la ora actuală oraşul. Edilul-şef a anunţat, marţi, că s-a dat undă verde pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Bani nu sunt pentru o asemenea investiţie, dar Robu crede că se pot găsi...
Ce soluţii se propun, pe termen lung, pentru reducerea poluării fonice, a zgomotului, în Timişoara? Realizarea şoselei de centură, cinci noi poduri peste Bega, asfalt cauciucat pe arterele intens circulate, panouri fonoabsorbante, desfiinţarea liniilor de tren care traversează oraşul şi chiar ducerea transportului public în subteran - construirea unor linii de metrou, transformarea zonei Catedralei Mitropolitane în spaţiu pietonal, prin amenajarea unui nou pasaj subteran... cam toate ideile expuse până acum de primarul Nicolae Robu. Plus 100 de tramvaie noi!
Primarul Robu nu renunţă la ideea de a crea o linie de metrou în Timişoara. Pe zi ce trece, proiectul este, cel puţin verbal, tot mai ambiţios. Vineri, edilul Timişoarei declara că noua linie de metrou, în lungime de opt kilometri, va începe la Gara de Nord, va trece pe la mall, Gara de Est şi se va termina la Aeroportul Internaţional Timişoara.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, nu renunţă la ideea de a trece în subteran liniile de cale ferată, care, în acest moment, cauzează probleme traficului din municipiu. El a precizat că şi această nouă idee se va regăsi în viitorul Plan Urbanistic General al Timişoarei. Cârcotaşilor el le transmite că proiectul nu este o „fantasmagorie” şi că el are datoria, ca primar al Timişoarei, să îndrăznească mai mult.
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
1
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.