Premierul Victor Ponta l-a ironizat pe edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, la începutul şedinţei de Guvern de miercuri. Ponta a vorbit despre „primarul buclucaş” care visează la metrouri până să avem centuri şi autostrăzi. Asta, în condiţiile în care Robu cheamă lumea la miting pentru a le cere guvernanţilor finanţarea şoselei de centură a Timişoarei.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a prezentat, vineri, o listă cu toate proiectele pe care primăria intenţionează să le facă atât în 2015, cât şi în anii următori. Întreg portofoliul numără peste 250 de poziţii. O parte, cum ar fi lărgirea şi străzii Pasajului Popa Şapcă, va începe în acest an, altele sunt proiecte deja în derulare, ce vor continua în 2015. Majoritatea, însă, sunt proiecte programate să înceapă în anii următori, deoarece nici primarul Timişoarei nu cunoaşte la cât s-ar ridica valoarea totală a acestora. În orice caz, vorbim de miliarde de euro.
Primarul Nicolae Robu merge înainte cu planul său de a introduce transportul cu metroul în Timişoara. Prezent la Bruxelles pentru un eveniment de promovare a Timişoarei în Parlamentul European, în perspectiva candidaturii pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, Robu a avut, marţi, şi o întâlnire cu comisarul român pentru Politici Regionale, Corina Creţu. A întrebat-o cum ar putea să acceadă la bani pentru ducerea în subteran a liniilor de cale ferată care traversează Timişoara şi pentru metrou!
Preşedintele interimar PSD Timiş, Sorin Grindeanu, susţine că primarul Nicolae Robu vrea să arunce bani pe studiul de fezabilitate pentru realizarea liniei de metrou în Timişoara, însă acest proiect este puţin probabil că va fi realizat, în condiţiile în care construcţia unui singur kilometru ar costa în jur de 60 de milioane de euro. Spre comparaţie, cel mai mare proiect demarat de Primăria Timişoara în acest moment este cel ar reabilitării centrului istoric, în valoare de aproape 15 milioane de euro.
Astăzi vei vedea imagini de la înmormântarea unui rom. Traficul a fost din nou dat peste cap în oraș. Vezi apoi cum s-au distrat sârbii la revelionul pe rit vechi.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
21