Un soldat a fost rănit, miercuri, după ce mai multe persoane necunoscute au deschis focul în jurul și în interiorul clădirii Parlamentului Canadei din Ottawa. Potrivit autorităților locale, persoanele au deschis focul în lângă un monument din apropierea Parlamentului, iar apoi au fugit în interiorul clădirii.
Anunţat iniţial pentru 2013, apoi pentru sărbătorirea a 25 de ani de la Revoluţie, în decembrie 2014, Muzeul Revoluţiei ar putea fi finalizat doar anul viitor, în cel mai bun caz. Senatorul PNL Ben Oni Ardelean, unul dintre cei care au făcut lobby pentru construirea noului muzeu, susţine că acest proiect a obţinut finanţare şi speră ca noul Guvern să nu blocheze ridicarea lui.
Un eveniment de 12 ore dedicat lui Constantin Brâncuşi, în premieră la Timişoara, promit Fiii Gorjului, prin liderul asociaţiei astfel intitulate, Sevastian Bălescu. Primul Congres al asociaţiilor şi fundaţiilor „Memorial Brâncuşi 2012” a avea loc sâmbătă, 17 martie , în sala Capitol a Filarmonicii Banatul.
Handbal feminin pe pâine! Asta li se oferă timişorenilor la sfârşitul acestei săptămâni, în cadrul unui eveniment intitulat Festivalului handbalului feminin bănăţean. Vorbim despre tradiţionalul turneu Memorialul Doina Cojocaru, dar şi despre Cupa de Iarnă, o competiţie internaţională aflată la prima ediţie.
Români, unguri şi sârbi, cu toţii şi-au încordat muşchii şi au căutat să impresioneze juriul prin propriile forţe în acest sfârşit de săptămână, la cele mai importante concursuri de culturism organizate în vestul ţării, Classic Florin Teodorescu şi Cupa Libertăţii - Memorial Vasile Balmuş.
România
Președintele Nicușor Dan a cerut dezescaladarea tensiunilor și reluarea dialogului între partidele din coaliție, în contextul unei crize politice în creștere. El a subliniat că direcția prooccidentală rămâne fermă, iar partidele exclud o colaborare cu AUR. Criza s-a accentuat după ce PSD a retras sprijinul pentru premierul Ilie Bolojan și a anunțat demisia miniștrilor săi, deschizând posibilitatea unui nou vot de încredere sau a unei moțiuni de cenzură.
1
Ştiri din Timiș
Check Art Festival revine în această primăvară cu o nouă ediție plină de culoare, magie și momente emoționante. Statuile vivante, mimii, personajele fantastice și marionetele gigant vor transforma Iulius Town într-o scenă vibrantă, unde imaginația prinde viață, iar surprizele apar la fiecare pas.
Ştiri din Timiș
O delegație a Bildungswerk Sachsen der Deutschen Gesellschaft e.V. se află la Timișoara pentru a explora moștenirea germană și modul în care aceasta este integrată în prezent. Reprezentanții s-au întâlnit cu primarul Dominic Fritz și au discutat despre multiculturalism, educație și rolul orașului în promovarea valorilor europene.
Capitală Culturală
Doi dintre cei mai valoroși și admirați artiști ai folclorului din Banat și România, Nicoleta Voica și Vasile Conea, vor fi protagoniștii unui eveniment special al Școlii de Arte din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Publicul și tinerii aspiranți la o carieră artistică vor avea prilejul să descopere povești de viață, momente artistice și experiențe care au marcat carierele lor excepționale. Accesul spectatorilor va fi liber.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Elevii Liceului Teoretic Babel din Timișoara sunt entuziasmați să anunțe organizarea unui nou eveniment din cadrul proiectului lor Movement for Improvement. Evenimentul se numește Pedalare spre Schimbare, ediția a III-a, o tură pe biciclete prin Timișoara care va avea loc sâmbătă, în data de 25 aprilie 2026, de la ora 12:00, punctul de pornire fiind Piața Mocioni.
România
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că își va da demisia joi, în contextul deciziei Partidului Social Democrat de a-și retrage sprijinul pentru premierul Ilie Bolojan. Criza politică a determinat PSD să decidă demisia tuturor miniștrilor săi, în timp ce președintele Nicușor Dan a convocat consultări cu partidele din coaliție.
4
Sănătate
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că au fost aprobate excepții de la regula privind neplata primei zile de concediu medical, care a intrat în vigoare din februarie 2026. Potrivit acestuia, prima zi de concediu medical va fi plătită în continuare pentru anumite categorii de pacienți considerați vulnerabili sau aflați în situații medicale grave.
3
Capitală Culturală
Timișoara devine, la final de aprilie, gazda unui eveniment cultural de excepție. Proiectul „Stars Gala by Revolve Dance”, susținut de Muzeul Național al Banatului în parteneriat cu Asociația pentru Sport și Integrare Socială MAPAMOND, va avea loc pe scena Teatrul Național „Mihai Eminescu”, reunind artiști consacrați și tineri balerini promițători.