Ceea ce trebuie să fi fost bucurie pentru reprezentanţii celor 14 agenţii europene care au venit să recruteze personal medical pentru lucru în străinătate, ar trebui să fie motiv de tristeţe pentru sistemul sanitar din România şi pacienţii săi: peste o sută de medici şi asistenţi medicali, aproape toţi tineri, au stat în faţa unei uşi a Hotelului Continental încă de dinainte de deschiderea Târgului Internaţional de Cariere Medicale şi Farmaceutice care a debutat sâmbătă dimineaţa la Timişoara.
În premieră naţională, o echipă de doctori de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara a realizat o operaţie extrem de delicată la un băieţel de şase ani, din Arad, care suferea de o tulburare extrem de rară a sistemului electric al inimii.
Afectaţi de tragedia care s-a petrecut la Secţia de Terapie Intensivă Nou Născuţi a Maternităţii Giuleşti, medicii şi asistentele medicale din Societatea Română de ATI, în frunte cu doctorul Dorel Săndesc de la Spitalul Judeţean din Timişoara, au înaintat Ministerului Sănătăţii, Guvernului României, Parlamentului şi preşedintelui o scrisoare deschisă cu o serie de măsuri care ar trebui luate pentru a se evita astfel de situaţii pe viitor.
Peste 25 de medici de familie s-au întâlnit marţi cu Mircea Tiberiu, psihiatru de copii, şi Domnica Petrovai, psiholog de copii, într-un simpozion organizat la Timişoara. Scopul principal al întâlnirii a fost acela de a realiza o strategie comună de abordare a tulburării de tip ADHD, în tratamentul căreia să fie implicaţi medici psihologi, psihiatri si neuropsihiatri de copii, dar şi familiile copiilor care suferă de deficit de atenţie şi hiperactivitate.

Eveniment

FOTO. Cățel folosit pentru cerșit pentru a impresiona trecătorii, salvat de polițiștii timișoreni
Un cățel folosit pentru a stârni mila trecătorilor, surprins în imagini apărute online, a ajuns în siguranță după ce polițiștii din Timișoara au intervenit și l-au salvat dintr-o situație improprie.

Ştiri din Timiș

10.000 de puieți plantați la Ianova. Voluntarii, invitați să „scrie” viitorul verde al Timișului
Fiecare om ar trebui să planteze un pom, spune o vorbă din bătrâni. Astfel, în weekend, 28–29 martie, timișenii au ocazia să transforme această tradiție în realitate, în cadrul unei noi acțiuni de plantare organizate de CODRU și promovate de Visit Timiș.

România

Criza carburanților: Guvernul plafonează adaosul la media anului trecut. Măsurile se aplică 3 luni
Guvernul a adoptat OUG privind carburanții într-o formă modificată: adaosul comercial este plafonat la media din 2025 (nu redus la jumătate), iar măsura se aplică timp de 3 luni, până la 30 iunie. Actul introduce și restricții la exporturile de motorină și țiței, precum și posibilitatea reducerii conținutului de biocarburant. Proiectul a generat tensiuni politice între PSD și PNL.

Ştiri din Timiș

FOTO. Jurnaliștii din Timișoara au pus mâna pe armă. Competiție inedită de Ziua Jandarmeriei
Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara a marcat Ziua Jandarmeriei prin activități pentru comunitate, inclusiv „Cupa Presei la Tir”, unde jurnaliștii au participat într-un cadru sigur. Evenimentul a evidențiat colaborarea bună dintre instituție și presă.

Ştiri din Timiș

Drumuri, școli și transport electric. Ce proiecte sunt în derulare în Timiș pentru menținerea aerului curat
Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri, 25 martie, raportul pentru anul 2025 privind stadiul realizării măsurilor din Planul de menținere a calității aerului în județ, pentru perioada 2025-2029. Documentul arată progresul concret al proiectelor menite să reducă poluarea și să crească eficiența energetică a clădirilor și transportului din județ.

Lugoj

Lugojul testează utilaje moderne pentru curățenie. Apelul primarului către cetățeni
Primăria Municipiului Lugoj continuă demersurile pentru îmbunătățirea serviciilor de salubrizare, prin testarea a două echipamente moderne. Este vorba despre un aspirator urban și o măturătoare autopropulsată.

Ştiri din Timiș

Grafice optimizate pe mai multe linii STPT. Se introduc și firobuze noi către Ghiroda și Dumbrăvița
STPT modifică de luni, 30 martie, circulația mai multor linii: tramvaiele 5 și 9 primesc vehicule suplimentare la orele de vârf, iar pe liniile 11, M11, 14 și M14 programele sunt optimizate. Pe M11 și M14 intră și firobuze noi, achiziționate prin PNRR. 1

Ştiri din Timiș

Apelul unei mame din Timișoara. Are nevoie de 12.000 de lei pentru un scaun vital fiicei sale cu dizabilități
O mamă din Timișoara face un apel emoționant către comunitate, în încercarea de a-i oferi fiicei sale de 15 ani un minimum de siguranță: un scaun auto special, adaptat nevoilor medicale complexe ale copilului. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici