Partidă anostă la Tg. Jiu, luminată doar de
atmosfera din tribune şi de spectacolul oferit de
suporterii Timişoarei, dar şi de finalul
partidei.
Timişoara. Comuna Sânandrei este
reprezentată de două echipe în liga a
III-a, Viitorul şi Fortuna Covaci. Chiar dacă
cele două ehipe sunt legate de o oarecare rivalitate,
dar grupările încep să se impună din
ce în ce mai des în seria a V-a, a ligii a
III-a.
Fostele glorii ale Timişoarei au întâlnit
o echipă de old-boys din Arad într-un show total
între H-uri. După 40 de minute, scorul la eseuri
a fost egal, 5-5.
După un început bun de retur, 0-0 la
Târgovişte, CFR Timişoara se
gândeşte doar la cele trei puncte puse în
joc în partida cu Arieşul Turda. Va fi un duel
al vecinelor de clasament, care luptă pentru evitarea
retrogradării, dar şi o bătălie
tactică între doi antrenori prieteni, şi
foşti colegi, Florin Bugar, respectiv Alexandru
Pelici.
Visează meciul. Gabi Balint, antrenorul Politehnicii
Timişoara, aşteaptă cu nerăbdare
debutul său ca antrenor principal la o echipă de
primă ligă.
Cariere de Poveste
Anda Yazji, tehnician de gene: „Iubesc ce fac și vreau să fac asta în fiecare zi cu aceeași pasiune”
După ce a absolvit Facultatea de Drept, Anda Yazji a ales un drum profesional aparent neașteptat: a renunțat la cariera juridică pentru a se dedica industriei frumuseții, devenind tehnician de gene și fondatoarea unei academii de profil.
Utile
Luni, 9 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și spectacole.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 9 - 15 februarie 2026.
Ştiri din Timiș
Construcția Centrului de Arși Grav din Timișoara este gata, anunță ministrul Sănătății Alexandru Rogobete. Clădirea nu poate primi încă pacienți: urmează dotarea cu echipamente, instalarea lor și testarea fluxurilor medicale înainte de deschidere.
6
Sănătate
Medicii de la Spitalul Clinic CFR Timișoara vorbesc despre operația pentru glanda tiroidă, cea mai frecventă intervenție în chirurgia endocrină, care se recomandă în funcție de mai mulți factori.