Timişoara Saracens RCM a făcut sâmbătă primul pas, unul important, spre grupele principale ale Challenge Cup. Rugbiştii timişoreni au trecut, pe Stadionul "Dan Păltinişanu", de italienii de la Rugby Calvisano, în prima manşă a ultimului tur preliminar al competiţiei. Returul de peste două săptămâni se reia de la scorul de 36 – 23, cu care bănăţenii au învins sâmbătă.