tion.ro Web analytics

Guvernul a decis înființarea unei celule de criză la Departamentul pentru Situații de Urgență, care să monitorizeze, începând de joi, efectele produse de temperaturile foarte ridicate din perioada următoare. Un val de caniculă va cuprinde România, vineri și sâmbătă valorile termice ajungând la 40 de grade Celsius. Specialiștii vin cu măsuri pentru combaterea efectelor caniculei.
Căldura a pus deja stăpânire pe Vestul țării și în continuare meteorologii anunță zile caniculare, cu temperaturi ce „sar” bine de 30 de grade, chiar dacă acestea vor fi întrerupte și de ploi. În Timișoara sunt deschise puncte de prim ajutor în caz de caniculă, dar trebuie să vă protejați de temperaturile mari pentru a nu fi nevoiți să apelați la ele. Reprezentanții Ministerului Sănătății vă recomandă să urmați sfaturile medicilor și să evitați expunerea prelungită la soare.
Meteorologii avertizează că în partea de vest a ţării temperaturile vor creşte până la 36 de grade în aceste zile. Nu uitaţi să vă protejaţi în această perioadă şi să evitaţi ieşirile afară în jurul prânzului, mai ales dacă acestea nu sunt necesare.

Ştiri din Timiș

Restricții pentru vehiculele de mare tonaj în Ungaria, în acest weekend
Întrucât Sărbătorile Pascale Catolic au loc în acest weekend, pe teritoriul Ungariei vor fi restricții de circulație, cu câteva excepții, pentru toate vehiculele de mare tonaj (peste 7,5 tone). Autoritățile române le atrag atenția șoferilor care vor trece pe la punctele de trecere a frontierei.

Ştiri din Timiș

A fost semnat contractul cu IFC pentru construirea noului Spital Municipal Timișoara
Joi, 28 martie, reprezentanții Primăriei Municipiului Timișoara și cei ai International Financial Corporation au semnat contractul care a consemnat parteneriatul în privința construirii noului Spital Municipal Timișoara în nordul orașului.

Ştiri din Timiș

Polițiștii din Jimbolia au stat de vorbă cu elevii despre prevenirea celor mai comune infracțiuni
Elevii de la Liceul Tehnologic din Jimbolia au primit, miercuri, informații importante de la polițiști, pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor de orice fel.

Eveniment

O femeie a ajuns la spital după ce mașina pe care o conducea a fost proiectată într-o autoutilitară, în Timiș
În urma unui accident rutier care a avut loc, joi, în apropiere de Lugoj, o șoferiță în vârstă de 48 de ani a fost rănită și a ajuns la spital.

Capitală Culturală

Costume migălos restaurate, păturată pră crumpi și muzică populară: începe „Lada cu zestre”
Județul Timiș deschide „Lada cu Zestre”. Aceasta cea mai așteptată competiție a primăverii. Primii invitați de seamă sunt Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul.

România

O femeie a murit și alte cinci au fost rănite, în urma unui accident grav în Dolj
O femeie de 35 de ani a murit, iar alte cinci persoane au fost transportate la spital, în urma unui grav accident de circulaţie care a avut loc, joi, în judeţul Dolj, potrivit AGERPRES.

Mapamond

Putin: Rusia nu va ataca NATO
Preşedintele rus Vladimir Putin a transmis că Rusia nu are proiecte privind nicio ţară din NATO şi nu va ataca Polonia, statele baltice sau Republica Cehă. În schimb, dacă Occidentul îi livrează Ucrainei avioane de luptă F-16, atunci acestea vor fi doborâte de forţele ruse. 10

România

Bihorean reținut după ce a ucis trei câini prin spânzurare
Un bărbat din județul Bihor a fost reținut după ce a ucis trei câini prin spânzurare.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici