În colaborare cu o cunoscută societate germană cu activitatea în domeniul automotive şi care deţine o fabrică la Timişoara, Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor a pus la punct un program de masterat în domeniul SAP, un program masteral inclus în Top 100 a celor mai bune din domeniul e-business.
Un nou nume cu greutate în sport s-a înscris pe lista absolvenţilor Universităţii de Vest Timişoara. Probabil că puţină lume ştie că la Timişoara, la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a fost student Leonard Doroftei. Acum, el a devenit masterand al instituţiei de învăţământ superior bănăţene.
Un nou master este disponibil tinerilor din Timisoara care doresc sa dobandeasca sau sa-si largeasca cunostintele in domeniul statisticii.
Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din Timişoara (FEAA Timişoara), împreună cu Agenţia de Dezvoltare Regională Vest demarează înscrierile pentru cursurile postuniversitare de tip master „Managementul Dezvoltării Regionale Durabile”. Doritorii, absolvenţi de studii superioare, îşi pot depune dosarele de înscriere în perioada 13 - 19 septembrie.
1040 de locuri de la bugetul de stat şi altele 2600 cu taxă sunt disponibile studenţilor care vor să facă master la Universitatea de Vest din Timişoara. Concursul de admitere are loc în perioada 19-28 septembrie.
Ştiri din Timiș
Primăria Municipiului Timișoara primește, în perioada 22–26 octombrie 2026, cereri pentru comercianții care doresc să vândă flori, coronițe, aranjamente florale și candele cu ocazia Zilei Morților, de 1 noiembrie.
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC) a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru găsirea unui constructor care să renoveze și să extindă clădirea de pe strada Herculane nr. 67, unde va funcționa Centrul de zi pentru copii cu tulburări de comportament. Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 2,36 milioane de lei, fără TVA, iar durata de execuție este de cel mult zece luni de la emiterea ordinului de începere.
Eveniment
Un accident a avut loc miercuri pe Autostrada A1 spre Lugoj, fiind răniți doi șoferi.
Ştiri din Timiș
Județele Timiș și Caraș-Severin se află miercuri, 21 octombrie, sub cod galben de vânt, cu rafale care pot depăși 80 de kilometri pe oră. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis și o informare de vreme rea, valabilă până vineri dimineață, care anunță intensificări ale vântului și ploi în cea mai mare parte a țării.
Ştiri din Timiș
Ovidiu Guia, director tehnic al RPC Group, vorbește într-un interviu despre principiile care definesc viziunea lui în cadrul companiei și despre provocări tehnice și decizii luate. Recent, acesta a coordonat unul dintre cele mai complexe proiecte ale companiei: construirea unei școli verzi într-un termen de doar 11 luni.
Ştiri din Timiș
Piața imobiliară din Timișoara continuă să pună presiune pe bugetele celor care vor să cumpere o locuință. În septembrie 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamente a ajuns la 1.984 euro/mp, cu 8,2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În cazul apartamentelor noi, media a urcat la 2.272 euro/mp.
Utile
Miercuri, 21 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.