BMW se intoarce in trecut si prezinta un concept care nu a fost dezvaluit niciodata si da noi detalii despre un supercar care nu a mai vazut lumina zilei.
Cei interesaţi pot testa acum noua Dacia Duster. Joi seara, în faţa unei audienţe extrem de numeroase, noua creaţie a uzinelor piteştene a fost prezentată şi clienţilor timişoreni.
A demarat recensământul autovehiculelor din trafic. În această dimineaţă de la ora 8, a început recensământul traficului autovehiculelor care circulă pe teritoriul României. Vor fi cuantificate toate vehiculele, indiferent de ţara în care sunt înmatriculate.
Din nou succes la public. Pentru prima dată în această ediţie, Campionatul Judeţean de Raliuri a programat o etapă în afara Timişoarei. Sportivii şi bolizii lor s-au deplasat la Raliul Jimboliei, organizatori fiind ACR Timiş, Primăria din localitate şi Comisia de Automobilism şi Karting.
Zeci de iubitori ai sportului cu motor şi-au dat întâlnire în parcarea hypermarket-ului Real 3, aflat în apropierea aeroportului Traian Vuia, pentru a participa la prima competiţie oficială de derapaje controlate - Real Drift 2010.
Ziua Timișoarei își completează programul ediției 2026 cu un nou val de artiști care vor urca pe scena amplasată pe Bulevardul I.C. Brătianu, într-un eveniment construit în jurul temei „Diversitate”.
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara prezintă premiera spectacolului „Festen”, în regia lui Eugen Jebeleanu. Adaptarea scenică de Bo Hr. Hansen urmează scenariul filmului omonim de Thomas Vinterberg din 1998 și reunește, alături de actorii maghiari, numeroși colaboratori din scena culturală locală, cu intervenții muzicale, de dans, de acrobație, de drag art, de iluzionism.
Primăria Timișoara a reluat demolările pe strada Lacului, vizând construcții ridicate ilegal pe domeniul public de firma Casa Matteo, asociată cu un cunoscut membru PSD. Municipalitatea acuză presiuni și intimidări, iar costurile desființării vor fi suportate de societățile implicate.
6
Sub conducerea muzicală a dirijorului Gabriel Bebeșelea, concertul de închidere a stagiunii 2025/2026 la Filarmonica Banatul propune audienței Messa per Rossini, lucrare compusă cu peste un veac și jumătate și niciodată interpretată pe o scenă de concert din România. Soliști vor fi soprana Sara Duchovnay, mezzosoprana Lilia Istratii, tenorul John Irvin, baritonul Sergiu Garabajii și basul Alin Anca.
În cele trei zile de Flight Festival 2026, peste 90.000 de spectatori au trecut pragul festivalului, transformând Muzeul Satului Bănățean. Evenimentul s-a încheiat duminică cu mulțimea care a dansat în ploaie.
Irina Rimes, Satoshi și Dora Gaitanovici se alătură programului muzical al ediției 2026 a evenimentului „Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration”, completând lista artiștilor care vor urca pe scena principală de pe Bulevardul I.C. Brătianu.
5
Lucrările de modernizare a căii ferate Lugoj – Timișoara Est au ajuns la un stadiu de 74,35%, profitând de suspendarea temporară a traficului feroviar. Pe segmentul de aproape 54 km, circa 10 km de linie modernizată sunt deja în circulație.
5
În contextul temperaturilor ridicate prognozate pentru această perioadă, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Timiș le reamintește angajatorilor că au obligația legală de a lua măsuri pentru protejarea salariaților care lucrează în condiții de caniculă.