Polițiștii locali au reușit să descopere în anul 2018 un număr de 1.400 de mașini abandonate pe străzile orașului. Peste 600 de rable au fost luate în cele din urmă de proprietari. Oamenii legii pot ridica doar mașinile care nu au fost mișcate timp de un an și doar dacă respectă câțiva pași stricți din lege.
Poliția Locală continuă campania de identificare a mașinilor abandonate pe străzile Timișoarei. Agenții au numărat aproape 900 de rable, anunțând că tot mai mulți timișoreni sună să reclame locuri de parcare blocate de autoturismele abandonate. Din acest total, doar 35 au fost ridicate de către Societatea de Drumuri Municipale.
Ştiri din Timiș
Mihaela Moise, fiica unuia dintre cei mai iubiți cântăreți de muzică populară din Banat, Petrică Moise, a aflat cu stupoare că o adaptare a piesei „Iorgovan frumoasă floare”, considerată imnul neoficial al Banatului, a fost revendicată de un DJ din Timișoara.
Utile
Miercuri, 15 mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri, 15 mai, puteți merge la mai multe spectacole de teatru, proiecții, sau la evenimentele din cadrul Zilei Studenților Timișoarei.
Eveniment
Un bebeluș în vârstă de doar o zi a fost transportat de urgență de la Timișoara la București cu un avion SMURD. Zborul a avut loc marți seara.
România
Președintele României Klaus Iohannis a promulgat marți, 14 mai, o lege prin care câinii-ghid le vor putea fi alături stăpânilor lor cu dizabilități oriunde au aceștia nevoie.
Ştiri din Timiș
O tânără de 24 de ani s-a întins marți după-amiază, aproape dezbrăcată, pe șalupa Poliției Locale Timișoara. Polițiștii locali aflați în patrulare prin zonă au observat-o. Aceasta era vizibil incoerentă, iar după o scurtă vizită la sediul poliției locale, a fost predată polițiștilor de la IPJ Timiș.
4
Eveniment
Pompierii au fost chemați marți să salveze o vacă care a rămas blocată în noroi, la o fermă de vaci din apropierea Buziașului. În mai puțin de o oră, aceștia au reușit să o scoată în siguranță.
Capitală Culturală
Profesorul de Matematică dr. George Lusztig primește miercuri, 15 mai, Medalia de Aur a Universității de Vest din Timișoara, alături de o diplomă de merit. Dr. George Lusztig este profesor la celebrul Massaschussetts Institute of Technology, din statul american Boston, din anul 1978, iar lucrările sale științifice au fost citate de mii de ori în reviste de specialitate.
1