tion.ro Web analytics

Vasilică Măcinică, ciobanul de la Herneacova care a lovit sâmbătă un polițist cu mașina, a fost dus joi în pădurea de la Herneacova pentru a le arăta polițiștilor unde și-a ascuns mașina. Totul s-a desfășurat sub protecția mascaților de la IPJ Timiș care l-au păzit în permanență pe cioban. Mașina ciuruită de gloanțe era ascunsă la marginea pădurii, la cinci minute de mers pe jos de casa ciobanului.
Pregătirile pentru ediția din acest an a Festivalului AccesArt sunt în toi, iar timișorenii sunt invitați la trei zile de distracție cu și despre arta de toate felurile. Evenimentul stă sub semnul „asimetriilor”, aceasta fiind tema aleasă de organizatori pentru 2015. Mai mult, anul acesta la eveniment vor „descinde artistic” și mascații.
Timișorenii s-au putut delecta, duminică seara, cu spectacolul „Proștii sub clar de lună”. Este vorba despre cea mai nouă producție a Teatrului Național Timișoara, care s-a bucurat de foarte mult succes. Prima reprezentație a spectacolului s-a jucat cu casa închisă. Cei care nu au apucat să vadă încă spectacolul sunt așteptați la cea de-a doua reprezentație din luna aprilie. Totuși, doritorii trebuie să se grăbească pentru că deja s-au vândut aproape toate biletele.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 9 mai 2024, în Timișoara?
Joi, 9 mai, puteți participa la un spectacol de Ziua Europei în Piața Victoriei. Mai puteți merge și la un recital, piesă de teatru, la filme sau expoziții.

România

Proiect: amenzi de până la 10.000 de lei pentru cei care nu vor respecta viitoarea lege privind pescuitul
Parlamentarii propun modificarea legislației privind pescuitul, astfel încât să se reducă braconajul piscicol. Una dintre măsurile conținute de viitoarea lege a pescuitului este sancționarea mai drastică a celor care îi vor încălca regulile, unele dintre amenzile propuse ajungând până la 10.000 de lei.

Mapamond

Thailanda, prima țară din Asia care a legalizat canabisul, vrea acum să-l interzică consumului recreațional
Premierul thailandez Srettha Thavisin a anunțat miercuri că guvernul său intenționează să reincrimineze consumul recreațional de canabis până la sfârșitul anului. Decizia vine la 6 ani după ce Thailanda a devenit prima țară din Asia care a legalizat substanța, relatează Reuters.

Capitală Culturală

Timișoara Refugee Art Festival 2024: solidaritate prin intermediul artei, într-o formă extinsă și complexă
Timișoara Refugee Art Festival a ajuns la ediția cu numărul 8 și invită publicul la un program extins de activități artistice, culturale și sociale. TRAF 8 se desfășoară în perioada aprilie – noiembrie și își extinde grupul țintă către persoanele din comunități defavorizate, din toate categoriile de vârstă.

Eveniment

Copil de 9 ani din Timișoara, readus de jandarmi în brațele mamei după ce s-a rătăcit
Jandarmii Grupării Mobile Timișoara au ajutat, în a treia zi de Paști, un copil pierdut să se întoarcă în brațele mamei.

România

Două persoane rănite după o tamponare între tramvaie, la Arad
Miercuri după prânz, două tramvaie s-au ciocnit în zona UTA, pe Calea Aurel Vlaicu. Două persoane au fost rănite în urma impactului, potrivit Aradon.ro.

Ştiri din Timiș

UPDATE. O ploaie torențială a inundat mai multe străzi din Timișoara
Miercuri a plouat în mai multe zone din Timișoara. Cele mai multe precipitații au căzut în zona Buziașului-Musicescu, unde unele străzi au fost inundate. UPDATE. Au intervenit pompierii pentru evacuarea apei din curți și case 6

Ştiri din Timiș

Tinerii pot învăța meserii căutate pe piața muncii la școlile duale din Timișoara. Primăria le promovează ofertele
Primăria Timișoara vrea să arate că susține învățământul dual, astfel că va desfășura o campanie de informare cu privire la oferta unităților de învățământ de profil. Sunt peste 400 de locuri, în șase școli, care oferă acest tip de învățământ în municipiu.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici