Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis, vineri, 23 octombrie noi restricții în pandemia de Covid-19, după ce Timișoara și alte localități din Timiș au depășit rata de infectare cu Covid-19, cumulată la 14 zile, de 3 la mia de locuitori. Restricțiile se aplică gradual, chiar și la rata de infectare de peste 1,5 la mia de locuitori. În Timiș sunt și astfel de localități.
Guvernul a decis, miercuri seară, noile restricții care vor intra în vigoare de la 1 august, din pricina creșterii semnificative a numărului de noi cazuri de coronavirus, de la o zi la alta. Se vor purta măști de protecție și în spațiile publide deschise care sunt aglomerate, însă vor fi decise de autoritățile locale.
Ordinul referitor la purtarea măștii a fost publicat în Monitorul Oficial. Nu însă fără să sufere modificări față de forma sa inițială. Persoanele care sunt singure în birou, cei cu probleme de respirație, cei care desfășoară activități fizice și copiii sub cinci ani nu sunt obligați să poarte mască, potrivit Ordinului.
La Timișoara se va da din nou proba practică pentru permisul de conducere. Programările pentru examinări încep din 2 iunie și au prioritate cei care au fost programați deja și nu au putut da această probă din cauza pandemiei de coronavirus. Cei care dau examenul trebuie să poarte mască de protecție.

Ştiri din Timiș

VIDEO. „Ne apucăm imediat de treabă”. Noul premier Luca Niculescu și miniștrii săi au depus jurământul
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.

Capitală Culturală

Femicidul, transformat în teatru la Timișoara. O tânără actriță aduce pe scenă o crimă care a marcat comunitatea
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.

Ştiri din Timiș

„Sperăm ca în 2-3 ani să avem un nou drum pe care să ieșim din Timișoara”. Parteneriat între primărie și CNAIR
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului. 1

Ştiri din Timiș

FOTO. Delegație internațională, cu reprezentanți ai Băncii Mondiale și SUA, pentru noul Spital Municipal din Timișoara
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor. 1

România

Guvernul Niculescu a primit votul de încredere al parlamentului. Criza guvernamentală se încheie
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare. 8

Ştiri din Timiș

REGINA MARIA inaugurează prima clinică de recuperare medicală Kinetic din Timișoara, în urma unei investiții de 1,3 milioane de euro
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.

Ştiri din Timiș

Peste 5 milioane de euro pentru noul sediu al Primăriei Giroc. Unde va fi construită clădirea
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro. 4

Ştiri din Timiș

Parcarea supraetajată din spatele Bega, deblocată de noua comisie unică? Presiune suplimentară odată cu proiectul de pe Proclamația
Proiectul parcării supraetajate din spatele centrului comercial Bega, blocat de neînțelegerile dintre Primăria Timișoara și Direcția pentru Cultură, ar putea fi deblocat odată cu operaționalizarea noii Comisii de Aviz Unic Integrat. În plus, investiția de 63,5 milioane de lei ar putea deveni cu atât mai necesară dacă se reduc locurile de parcare de pe Proclamația de la Timișoara. 3