Grupul Civic Timișoara iasă, din nou, în strada vineri, 20 noiembrie, în Piața Victoriei, de la ora 19, la trei săptămâni de la producerea tragediei din clubul Colectiv. Participanții vor aprinde lumânări pentru comemorarea victimelor tragicului eveniment și au în plan acţiuni ecologice şi umanitare.
Organizația Noua Dreaptă cheamă timişorenii la un nou marş împotriva mafiei imobiliare. Formațiunea organizează în fiecare an un astfel de marşuri, de data aceasta acţiunea ajungând la cea de-a 7-a ediţie.
Ziua Internaţională a Autismului a fost marcată la Timișoara printr-o serie de evenimente, organizate de Fundația Pentru Voi. Astfel, joi seara, clădirea Operei a fost luminată în albastru, iar fundația a pus la cale și un marș pentru conștientizarea autismului.
Peste un milion de persoane din întreaga lume au participat, duminică, la marșul istoric împotriva terorismului care s-a desfășurat pe străzile din Paris. Această manifestare a avut loc în memoria celor 17 victime ale atentatelor teroriste din această săptămână din Franța. La eveniment și-au confirmat prezența mai mulți lideri politici, printre care și președintele României, Klaus Iohannis, președintele Franței, Francois Hollande, și premierul britanic, David Cameron.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
19
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.