Atenție, șoferi! Va fi haos în sensul giratoriu de la AEM, la intrarea în Piața Gheorghe Domășneanu dinspre str. Mareșal Constantin Prezan, anunță, pe Facebook, Primăria Timișoara. Potrivit reprezentanților PMT, în perioada 6-18 decembrie va fi realizat racordul dintre magistrala de apă de pe Prezan cu rețeaua din sens.
FOTO. Șantierele Sudului și Prezan, gata în 2021? Fritz: Sunt foarte bucuros că am obținut finanțare
Se lucrează, din nou, pe două dintre cele mai mari șantiere din Timișoara. Cel de pe str. Mareșal Constantin Prezan ar putea fi gata chiar la sfârșitul acestui an, cu câteva luni înainte de termen, speră oficialii primăriei. Banii de la guvern vor permite plata facturilor la timp. Se lucrează și pe Bd. Sudului.
Extinderile de drumuri la patru benzi nu sunt chiar așa de ieftine precum credea primarul Nicolae Robu. Dacă acesta declara, vineri, că efortul financiar nu ar fi chiar așa de mare pentru extinderea la patru benzi a drumului de 7,7 km dintre Timișoara și Săcălaz, inclusiv realizarea de piste de biciclete și trotuare, iată că însăși Primăria Timișoara pune la bătaie nu mai puțin de 9,5 milioane de euro pentru extinderea la patru benzi a străzii Mareșal Constantin Prezan, care are o lungime de aproximativ 2 kilometri.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri, expoziții, proiecții și spectacole de teatru.
Ştiri din Timiș
O fată de 13 ani din Giroc este căutată de polițiști după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
Ştiri din Timiș
Evenimentul de educație rutieră și prim ajutor, organizat de Societatea Studenților de Medicină din Timișoara, în colaborare cu ISU Timiș, a fost anulat. Organizatorii vorbesc despre „motive tehnice” și urmează să comunice o dată ulterioară desfășurării acestuia.
Ştiri din Timiș
Elevii de la mai multe școli din vestul țării s-au întrecut la concursul organizat de pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș. Concursul cu tematică de protecție civilă i-a provocat pe tinerii de gimnaziu și liceu să acționeze în simulări de situații limită, de urgență și i-au provocat să se implice și să lucreze în echipă. Cei mai buni au fost premiați.
Mapamond
Vaticanul a emis vineri noi norme care recomandă o abordare prudentă în faţa unor fenomene presupuse supranaturale, cum ar fi statui ale Fecioarei Maria care plâng şi crucifixe din care picură sânge, cazuri care timp de secole au stârnit interesul credincioşilor catolici, scrie AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Universitatea Politehnica Timișoara l-a adus în oraș pe marele șahist Garry Kasparov.
Ştiri din Timiș
Cei de la STPT așteaptă să vadă ce fotografii surprindeți cu cele două tramvaie expuse în Piața Unirii din Timișoara. Cea mai frumoasă dintre ele va fi premiată cu un tur cu tramvaiul turistic.
Ştiri din Timiș
Baza sportivă din Urseni, cu nocturnă și tribune pentru 500 de spectatori, va fi inaugurată sâmbătă cu mare fast. De la ora 14, aici vor avea loc o serie de evenimente.
1