tion.ro Web analytics

Partidul Ecologist Român intră în campania electorală pentru alegerile locale cu o listă de candidați la Consiliul Județean Timiș unde pe primele poziții se regăsesc două foste vedete ale PSD Timiș – Marcel Mihoc și Nicolae Oprea -, dar și omul de afaceri Georgică Cornu, unul dintre foștii „Regi ai asfaltului” din România.
Arestarea preventivă a consilierului judeţean Marcel Mihoc, acuzat de fapte de corupţie alături de preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, a dat peste cap inclusiv planurile noului PNL. Liberalii tocmai negociau crearea unei noi majorităţi în Consiliul Judeţean Timiş inclusiv cu Mihoc, care profitase de celebra ordonanţă a traseiştilor pentru a părăsi PSD, devenind independent. Copreşedintele PNL Timiş Dan Popa susţine că problema noii majorităţi rămâne una „de suflet” pentru filială, însă nu este ţinta principală a acesteia.
George Didilă, beneficiarul contractelor din dosarul președintelui Consiliului Județean Timiș, făcea presiuni asupra șefilor de instituții care îi alocau preferențial contracte. "Am furat ţara?! Ce am făcut?! Două aranjate mari și late", îi spune acesta șefului Administraţiei Bazinale a Apelor Banat, Ervin Luci, conform interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de cei doi, redate în documente ale anchetatorilor.
Astăzi am fost pe șantierul de pe Michelangelo și îți voi arăta imagini cu lucrările de acolo. Se pare că nu vor fi gata până la Crăciun. Trecem apoi în revistă numele celor care au fost arestați în dosarul DNA în care este cercetat și Titu Bojin.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a oferit presei noi informaţii legate de modul în care acţionau cei reţinuţi şi cercetaţi în cazul în care sunt inculpați preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin și consilierul județean Marcel Mihoc. Conform DNA, cei doi ar fi convins mai mulţi funcţionari publici şi primari să încheie contracte la prețuri supraevaluate cu firmele controlate de afaceristul George Didilă.

Ştiri din Timiș

FOTO. Mai multe decorațiuni decât vizitatori la deschiderea Parcului Crăciunului de la Muzeul Satului
Pe o ploaie mocănească, marți după-amiază s-a deschis Parcul Crăciunului la Muzeul Satului Bănățean, însă nu și-au făcut apariția prea mulți vizitatori. Anul acesta, patinoarul a fost amenajat în fața scenei, astfel că este acoperit. Concertele se vor desfășura într-un iglu. Nu se achită taxă de intrare, iar accesul se poate face inclusiv în 27 decembrie, a treia zi de Crăciun.

Eveniment

Străzile pietonale din jurul Pieței Unirii, „transformate” în parcare. Șoferii, sancționați
Timișorenilor care ar fi trecut marți la prânz prin Piața Unirii nu le-ar fi fost greu să creadă că aici a fost înființată o nouă parcare. Pe zonele pietonale erau aliniate mai multe autoturisme. Reprezentanții Poliției Locale Timișoara transmit că au dat mai multe sancțiuni. 5

Ştiri din Timiș

Nuielușe confecționate de beneficiarii servicilor sociale au fost oferite timișorenilor, de Sfântul Nicolae
Mai mulți beneficiar din centrele Direcţiei de Asistență Socială a Municipiului Timişoara au oferit de Sfântul Nicolae tradiționala nuielușă pusă în ghete timișorenilor și s-au bucurat de sărbătoare alături de elevi și reprezentanții direcției.

Eveniment

Curier reținut după ce a furat mai multe colete din depozitul firmei pentru care lucra, la Ghiroda
Dosar penal pentru un tânăr de 21 de ani, curier, la Ghiroda. El este cercetat penal după ce a furat mai multe colete din depozitul firmei pentru care lucra. Individul a fost reținut pentru 24 de ore.

Eveniment

Șofer beat prins de polițiști la volan, la Parța
Dosar penal pe numele unui tânăr de 31 de ani, în Parța. El este cercetat penal după ce a fost prins la volan deși consumase alcool. Șoferul avea o alcoolemie de 0.87 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat și a refuzat prelevarea de mostre biologice.

Ştiri din Timiș

FOTO. Moș Nicolae a venit la copiii cu dizabilități de la școala specială Pufan
Moș Nicolae a venit, marți, la toții preșcolarii și elevii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan”. Copiii, care au diverse dizabilități, au primit vizita unor elevi de la Liceul de Arte Plastice, au participat la ateliere și au primit dulciuri.

Eveniment

Peste 100 de kilograme de petarde și artificii confiscate de polițiști, în Timiș
Controale specifice în această perioadă, desfășurate de polițiștii de la arme și muniții, Oamenii legii au început să controleze comercianții de articole pirotehnice, iar în ultimele zile au confiscat peste 100 kilograme de petarde și artificii. Numai anul trecut, în aceeași perioadă, polițiștii au confiscat peste 1100 kilograme de petarde și artificii de la persoane care le comercializau ilegal. 1

Ştiri din Timiș

CJT amenajează un centru de recuperare medicală la Lovrin. Comuna a fost aleasă pentru apa termală
Comuna Lovrin, unde se află singurul ștrand termal cu apă caldă din județ, va beneficia de o investiție importantă din partea Consiliului Județean Timiș. Acolo se va deschide un centru de recuperare medicală, ca secție a Spitalului Județean din Timișoara. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici