În fața unei săli care l-a aplaudat minute bune, actorul Marcel Iureș a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest Timișoara. Aflat în premieră în acest „rol”, el a fost profund emoționat la ceremonie și le-a transmis studenților să învețe cât mai bine limba română și să o transmită mai departe și altora.
Vești minunate pentru timișorenii iubitori de teatru. Fundația Artmedia în colaborare cu Teatrul Act București aduce, la Timișoara, spectacolul N-ai tu treabă! de Cătălin Ștefănescu, după Dănilă Prepeleac de Ion Creangă. Piesa se joacă pentru prima dată în orașul de pe Bega, în prima săptămână a lunii martie.
Horațiu Mălăele, Marcel Iureș și George Mihăiță! Aceștia sunt cei trei maeștri ai teatrului care vor urca pe scenă la Timișoara, în luna octombrie. Se pregătește un spectacol aparte, în care artiștii vor dezvălui secrete din spatele cortinei, vor prezenta mistere ale vieții și vor încerca să transporte publicul într-un univers aparte.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să extindă programul de premiere a performanței școlare și la nivelul învățământului primar. 355 de elevi și 76 de profesori din 11 școli ar urma să fie recompensați financiar pentru rezultatele obținute la concursuri naționale.
România
De ceva vreme, AUR – respectiv Alianța pentru Unirea Românilor – le oferă oamenilor posibilitatea (dacă o putem numi așa) de a-și achiziționa „carduri” care să le ofere anumite beneficii. Cu prețuri cuprinse între 100 și nu mai puțin de 5.000 de lei, descoperim că oferta nu adaugă neapărat drepturi noi, cât pune un preț pe unele deja existente.
Ştiri din Timiș
Unul dintre cei mai cunoscuți retaileri online a deschis o locație în Iulius Town, iar timișorenii au acum la dispoziție mii de produse de încălțăminte, genți și accesorii pentru femei, bărbați și copii. epantofi, retailer multibrand recunoscut pentru diversitatea portofoliului său, a adus în Iulius Town cel mai nou concept de magazin.
Ştiri din Timiș
Peste 10.800 de timișoreni și-au plătit impozitele locale chiar din prima zi de încasare, luni, 19 ianuarie, cu circa 50% mai mulți decât anul trecut. Majoritatea au ales plata online sau prin stațiile SelfPay, introduse în premieră.
7
Ştiri din Timiș
Ți s-a spus vreodată că „pe vremea mea nu era așa”? Dacă da, nu ești singur. Diferențele dintre generații sunt reale și explică de ce părinții și bunicii par uneori că vorbesc o altă limbă decât tine.
România
De doi ani, Guvernul a suspendat indexarea pensiilor în funcție de rata inflației. Și în 2026, punctul de referință în calculul pensiei se va menține la 81 de lei. Această măsură afectează aproape cinci milioane de pensionari români. Prețurile tot mai mari ale produselor de bază, taxele și impozitele crescute și inflația ridicată îi vulnerabilizează grav pe pensionarii ne-speciali, adică pe majoritatea. În aceste condiții, FACIAS cere Avocatului Poporului să reacționeze în apărarea lor și să sesizeze Curtea Constituțională.
3
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați sâmbătă, 24 ianuarie, să participe la manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor Române. Evenimentul va fi marcat printr-o ceremonie militară și religioasă organizată de Instituția Prefectului – Județul Timiș.
Eveniment
Un grav accident rutier a avut loc marți dimineață, 20 ianuarie, pe Centura municipiului Lugoj, soldat cu moartea unui bărbat. Incidentul s-a produs în jurul orei 07:45, moment în care autoritățile au fost alertate pentru a interveni de urgență. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal